Dezacordul acordului...

România este la acest moment asemenea unui avion cu aripi cu geometrie variabilă. Pe măsură ce lucrurile se precipită în legătură cu criza şi, în mintea fiecăruia se nasc întrebările de genul: când, cum şi în ce măsură ne va afecta şi datele problemei se schimbă cu repeziciune. Dacă acum jumătate de an crahul nord – american părea o poveste care se întâmplă doar la... ei, acum suntem în faţa unui foarte probabil acord cu Fondul Monetar Interna­ţional. Deocamdată nu avem un acord încheiat, dar speculaţiile pro şi contra au început să agite mediul politic românesc. În general opoziţia spune că nu este cazul unui acord cu FMI, iar actualul Executiv şi preşedintele spun că nu se poate fără acord. Nici în ce priveşte sindicatele, părerile nu sunt unanime. Unele confederaţii sunt de acord cu oportunitatea unui viitor împrumut, altele nu. În ceea ce priveşte mediul economic, aici curentul de opinie pare mai degrabă favorabil unui împrumut. Pe undeva, reacţia este logică, asta deoarece economia privată are, acum, nevoie de finanţare precum o gură de oxigen. De altfel, un oficial din mediul financiar- bancar a spus că: „Un acord cu FMI şi UE este absolut necesar pentru România. Acordul ar putea aduce creşterea credibilităţii şi predictibilităţii pe piaţa locală şi, de asemenea, ar uşura creditarea şi ar acoperi anumite nevoi de finanţare”. Dincolo de nevoia de bani, mai există şi o altă componentă şi anume cea psihologică, cel puţin la fel de importantă ca şi banii în sine şi anume: credibilitatea. Încrederea că a face afaceri, la modul generic cu România şi în particular cu firme româneşti nu înseamnă bani aruncaţi într-o gaură neagră, ci convingerea că investiţia va fi una de bun augur. Cineva spunea, de altfel în acest context, că bani există, însă, ei sunt „speriaţi şi sunt ţinuţi ascunşi”. Iar acum, ne place sau nu, România nu pare o ţară care să inspire prea multă încredere din partea unor potenţiali parteneri străini. Şi, să nu ne ascundem după degete, ei nu vor veni în România, dacă n-au încredere. Nu vor fi investiţii, nu vor fi comenzi, nu vor fi vânzări, nu va fi profit. Iar toate acestea vor fi doar „micul bulgăre” care ar putea declanşa o adevărată avalanşă socială. Cu consecinţe greu de estimat acum. Pentru că, acum, sunt doar nişte posibile scenarii sau dacă vreţi, ipoteze de lucru. Sigur este, că oricum am întoarce-o avem nevoie de bani. Pe care nu-i avem. Pentru că, dacă aveam rezerve suficiente, nici nu se punea problema unui posibil împrumut. Până la urmă este ca în orice familie, sigur cu simplificările de rigoare: dacă are bani suficienţi, doar nu va apela la un credit cu dobândă, pentru a face o achiziţie. Cam aşa stau lucrurile şi la nivel macro. Cei care strigă că nu e cazul unui acord spun că acesta ne va duce la sărăcie. De parcă acum am fi foarte bogaţi. Cei care clamează absoluta necesitate spun că tocmai asta ne va scoate din impas. Un lucru este însă sigur: Dacă vom lua un împrumut, condiţiile vor fi draconice din punctul de vedere al disciplinei financiare. Adică vom da socoteală pentru fiecare euro cheltuit. Va fi o foarte strânsă supraveghere, ceea ce nici nu e rău din punctul de vedere al cheltuielilor banilor publici. Iar foarte buna rigurozitate financiară, ca să fim sinceri, nu prea ne-a caracterizat. Semnalele par a ne conduce la parafarea unui acord. Suma este încă necunoscută, dar se pare că va fi cuprinsă între 10 şi 20 de miliarde de euro. Până acum clar este doar faptul că în privinţa unui acord nu avem o concordie generală. Avem doar un… dezacord. Răspunsul cert îl vom avea în câteva zile. Ce va aduce în viitor în plan social este greu de estimat. Acum prioritar este ca „avionul” numit România să iasă din vrie…