Euroapatie

La sfârşitul acestei săptămâni vor avea loc alegerile europarlamentare. „Bătălia” se va da pentru un număr de 33 de locuri de eurodeputaţi. Ce s-a constatat în aproape o lună de zile în care a avut loc campania electorală? Poate din 1990 încoace, de la primele alegeri libere din România, interesul nu a fost atât de scăzut. Şi aici nu vorbim de masa electorală, ci de interesul partidelor politice şi al candidaţilor independenţi pentru aceste alegeri. Şi ele, cu mici excepţii par a nu fi foarte preocupate de scrutinul de duminică. Cel puţin asta este percepţia alegătorului care ar trebui să fie convins să se prezinte la urne în primul rând, iar apoi să-şi de-a votul pentru cei care în viziunea sa au venit cu cele mai bune argumente. Argumente europene se înţelege. Din păcate pentru marea majoritate a candidaţilor, discursul nu este axat pe teme europene , ci tot pe probleme interne. Fiecare după propriul interes de partid sau de independent. Iar de aici, până la receptarea unui alt mesaj nu este decât un mic pas. Aşa că la o primă strigare, dacă s-ar face un sondaj de opinie ad-hoc, nu ar fi de mirare ca procentul celor care nu ştiu că au loc alegeri pentru Parlamentul European în această duminică, ar depăşi procentul acelora care sunt bine informaţi. „Efervescenţa” politicii interne, probabil, s-a transmis în discursul candidaţilor, astfel încât, chiar şi la rarele întâlniri electorale se marşează pe subiecte... româneşti. Poate nici cele mai multe dintre partide nu au ştiut să depăşească faza „războiului de gherilă” intern. O altă ipoteză ar putea fi că, de fapt,nici nu sunt foarte interesate de acest scrutin. Iar acest lucru se vede şi din mult prea timida expunere vizuală. Şi asta pe toate canalele existente: mass-media scrisă, radio şi televiziune, dar şi publicitate outdor. Ştiu, scuza generală este criza economică care a „dijmuit” mult bugetele de campanie. Însă scăderea drastică a expunerilor publice de toate felurile este mult mai pronunţată, decât la alegerile generale din toamna trecută. Când eram tot în vâltoarea crizei. În acest context, este evident că şi furnizorii de materiale publicitare au scăzut simţitor preţurile faţă de precedentele campanii. Şi cu toate acestea panotajul este aproape inexistent, iar clipurile publicitare se dau cu... picătura. Chiar un partid neparlamentar, vorbim aici de ţărănişti, este mult mai „agresiv” în expunere decât partide parlamentare cu pretenţii foarte mari. Dacă ei au resurse materiale, este greu de crezut că ceilalţi, care se află sau au fost la putere, au mijloace materiale mai reduse decât exemplul amintit. Or să se fi ajuns la „fundul sacului” chiar nu credem. Concluzia care vine în mod firesc este că partidele cu pretenţii par a nu se omorî cu firea pentru aceste alegeri. Fie ele şi europarlamentare. Poate îşi păstrează „artileria grea” pentru toamna prezidenţialelor. Cu toate acestea, liderii cer rezultate similare sau foarte apropiate de cele din toamnă. Altfel conducerile filialelor care vor obţine scoruri slabe vor fi sancţionate. Normal că acesta este discursul pe care trebuie să-l aibă liderii. Că doar nu o să le ceară să piardă. Cert este că această campanie s-a desfăşurat, orice s-ar zice, la ralanti. Şi asta s-a văzut cu... ochiul liber. Să fie doar o conservare a „cartuşelor” pentru toamnă? Rămâne de văzut. Mai este un risc: ca slaba mobilizare de acum să nu devină o obişnuinţă. Adică, chiar dacă se va vrea, să nu se mai poată ieşi din apatie din punct de vedere al mobilizării. De ambele părţi ale baricadei...