O mică bucată din Sfânta Cruce la Braşov

Sectiuni

V-a placut acest articol?

(total 0 voturi)

Arhiva

Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829


Citeşte varianta PDF

Taras Bulba - N.V. Gogol. Regia: Vladimir Bortko





Chestionar: OGM

Consumaţi alimente modificate genetic?






Dimensiunea fontului: Decrease font Enlarge font
image

Pentru sărbătoarea Sfintei Fecioare din 8 septembrie, pelerinii din toată ţara sunt aşteptaţi la Braşov unde vor ajunge moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi moaştele Sfinţilor Români şi vor fi depuse la Biserica Sfânta Treime din Schei. De asemenea, tot pentru ziua de 8 septembrie va ajunge la Braşov şi o mică bucată din Sfânta Cruce la care credincioşii se vot putea ruga timp de cinci zile. Moaştele vor sosi la Braşov în seara zilei de 7 septembrie. Timp de trei zile vor rămâne moaştele la biserica din cartierul braşovean Schei, interval în care pelerini din toate colţurile ţării vor avea bucuria să se roage în faţa raclelor cu sfintele moaşte. În zilele de 10 şi 11 septembrie pelerinajul va continua la Biserica Sfântul Nicolae din Prund, unde vor fi mutate sfintele moaşte. „Acesta va fi momentul în care vor începe o serie de manifestări religioase de o mare importanţă pentru oraşul nostru, care vor culmina, anul viitor, cu aducerea la Braşov a Brâului Maicii Domnului, a precizat braşoveanul Liviu Pandele, unul dintre iniţiatorii campaniei în urma căreia Sfânta Fecioară va deveni sfânt ocrotitor al municipiului Braşov.

Acţiunile bisericeşti care se vor desfăşura pe tot parcursul anului sunt premergătoare aducerii Sfântului Brâu al Sfintei Fecioare Maria la Braşov, moment care necesită, după cum a declarat preotul paroh Aurelian Reit, de la Biserica „Sfânta Treime, o serie întreagă de pregătiri, procedura aducerii moaştelor de la Muntele Athos fiind una destul de complicată. „Înalt Prea Sfinţia Sa Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a fost în această vară la Muntele Athos, unde a discutat şi despre aducerea Sfântului Brâu al Maicii Domnului la Braşov. Călugării de la Muntele Athos au spus că mai întâi vor trebui organizate mai multe manifestări religioase de-a lungul unui an care să pregătească credincioşii pentru sosirea sfintelor moaşte. Am stabilit că vor fi aduse la biserica noastră mai multe moaşte, pelerinajele care vor avea loc cu acele ocazii urmând a pregăti sosirea moaştelor Sfântului Brâu, care se va petrece anul viitor, a spus părintele Aurelian Reit. Prima manifestare de acest fel, cu o mare încărcătură religioasă va fi chiar pelerinajul de peste câteva zile la Sfânta Cruce şi Moaştele Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Astfel, în preajma marii sărbători a Naşterii Domnului, dar şi a celei a Învierii Domnului din 2011, la Biserica Sfânta Treime din Schei vor fi organizate şi alte pelerinaje la sfinte moaşte care vor fi aduse, cu contribuţia Preafericitului Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar şi a Înalt Prea Sfinţiei Sale Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Biserica Sfânta Treime va primi spre păstrare definitivă mai multe moaşte ale unor sfinţi importanţi pentru ortodoxie şi pentru credincioşii braşoveni. „Vor fi evenimente deosebite pentru credincioşii braşoveni. Sunt foarte rare momentele în care o biserică primeşte spre păstrare definitivă moaşte ale unor sfinţi. Credincioşii braşoveni vor avea astfel ocazia să se roage în permanenţă acestor moaşte, a spus Liviu Pandele.

 


  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru tiparit

Scrie un comentariu comment Comentarii (0 scris)

Mai multe stiri

ziare magazinul de ziare Ziare eXTReMe Tracker