Tiberiu Iuhasz, şef oficiu al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (II)

cristi.ciulei 05 Aprilie 2013, 10:47:43 52 comentarii
Tiberiu Iuhasz, şef oficiu al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (II)

Tiberiu Iuhasz, şef oficiu al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria: „Indiferent cum i-am zice, Giula sau Jula, oraşul este capitala românilor din Ungaria” (II)

 

Continuăm cu ce-a de a doua parte a interviului nostru realizat cu Ana Radici Repinsky, profesoară de limba română şi limba maghiară şi director adjunct la instituţia portstindard al învăţământului românesc din Ungaria, Şcoala Generală şi Liceul „Nicolae Bălcescu” din Giula şi domnul Tiberiu Iuhasz, şef oficiu al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, doi reprezentanţi importanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria.

Andrei Ando - andreiando@gmail.com
Emil Chirilă - emilchirila53@gmail.com

Emil Chirilă: La Comisia Europeană există un departament legat de minorităţi, iar Ungaria s-a situat aproape tot timpul pe primul loc la reclamaţiile privind tratamentele aplicate minori­tă­ţilor. Dumneavoastră, Autoguver­na­rea pe Ţară a Românilor din Ungaria, aveţi un departament, un om abilitat, care adună asemenea sesizări sau reclamaţii?

Tiberiu Iuhasz: Este la Budapesta un comisar care se ocupă de problemele şi de plângerile minorităţilor.

Andrei Ando: Dar la nivelul minorităţii române există astfel de nemulţumiri, de plângeri? Şi dacă da, care ar fi acestea?

T.I. Eu nu ştiu să existe.

Ana Radici Repinsky: Eu pot să spun doar că şi atunci când am fost subvenţionaţi de stat nu am avut probleme. Noi cu Primăria din Gyula am avut relaţii foarte bune şi am fost întotdeauna mândri de şcoala noastră, iar administraţia locală ne-a onorat mereu cu prezenţa la evenimentele noastre.

E.C.: La nivel central, legat de alegerile privind conducerea Autogu­ver­nării, vorbesc din ceea ce am citit, bătăliile erau destul de oculte. Sigur că şi acolo era vorba, ca peste tot în lume, despre un om care vrea o demnitate care înseamnă bani, privilegii, etc., dar problema era că unii dintre cei care candidau pentru această funcţie nu aveau nicio tangenţă cu comunitatea şi originea românească.

T.I.: Aceasta este o mare problemă şi o slăbiciune a legii care permite fiecăruia să candideze la alegerile minoritare.

A.A.: Se şi lansase în spaţiul maghiar conceptul de etnobusiness.

T.I.: De exemplu la Budapesta avem Autoguvernări Minoritare româneşti în 17 cartiere, dar nici nu-i cunoaştem pe cei care fac parte din aceste Autoguvernări situate în capitala Ungariei.

A.A.: Dar dumneavoastră sunteţi şeful de oficiu şi ar cam trebui să-i cunoaşteţi.

T.I.: Dar nu avem nicio legătură cu ei. Nu ne-au contactat şi noi nu reuşim să-i contactăm, pentru că nu-i găsim.

A.A.: Şi atunci care este avantajul dânşilor că au candidat?

T.I.: Avantajul dânşilor este etnobusiness-ul. Fiecare Autoguvernare Minoritară Locală primeşte de la stat un anumit buget, iar fiecare Consiliul Local are posibilitatea să întregească acest buget. Fiind în localităţi mici aceste primării nu le pot da bani, însă în capitală primesc câte 3 – 4 milioane de forinţi. Dar nu ştim nimic despre programele lor. Să luăm de exemplu comuna cea mai compactă, Micherechi unde Autoguvernarea Minoritară se zbate ca din bănişorii ei să finanţeaze şcoala, formaţia culturală, în capitală însă aceste Autoguvernări îşi iau doar onorariile şi premiile, ţinând cont că fiecare dintre ele primeşte în plus 3 milioane de forinţi.

E.C.: E atât de obtuză legea încât dumneavoastră, care sunteţi reprezentantul autentic din zonă, nu puteţi trage semnale de alarmă şi să spuneţi stimate domn vino să ne vedem la faţă?

T.I.: Am tras semnale de alarmă şi am încercat să luăm legătura cu ei dar fără succes. Nu am fost doriţi.

A.A.: Domnule Iuhasz, ca să fim din punct de vedere politic corecţi trebuie să spunem că AŢRU a fost acuzată foarte vehement de Foaia Româ­nească, exponentul Uniunii Culturale a Româ­nilor din Ungaria, de faptul că ar întreţine acest fenomen al etnobusiness-ului. Deci dumneavoastră, AŢRU, aţi fost arătaţi cu degetul că sunteţi promotorii etnobusiness-ului în Ungaria.

T.I.: Aşa s-a întâmplat dar noi nu suntem promotorii etnobusiness-ului. Noi am făcut chiar plângeri pentru a stopa acest fenomen şi poate la alegerile din 2014 vom reuşi cumva să-i controlăm astfel încât cei care nu aparţin etniei româneşti să nu mai candideze.

E.C.: Nu ştiu dacă statul maghiar are ceva de câştigat din toată treaba asta.

A.A.: De câştigat nu are, însă are de pierdut.

A.A.R.: Eu cred că s-au gândit că e democratic că dacă cineva vrea să se declare ca aparţinând unei minorităţi să aibă şi acest drept.

A.A.: Apropo de aceste relaţii din comunitatea românească, care este re­laţia AŢRU cu instituţiile din România, din patria mamă? Este vorba de Mi­nisterul de Externe, Departamentul Românilor de Pretutindeni, dar şi alte instituţii care pot într-un fel să amelioreze activitatea culturală şi cea educaţională a românilor din Ungaria.

E.C.: Sau chiar Institutul Cultural Român.

T.I.: Cu Institutul Cultural Român de la Budapesta avem relaţii foarte bune, am avut şi programe comune. Relaţiile cele mai puternice le avem cu instituţiile din judeţele de lângă graniţă, cu Consiliile Judeţene cu care am şi semnat diferite protocoale de colaborare.

A.A.: Cum funcţionează mass-media românească în Ungaria? Şi aici nu mă refer doar la cele două ziare săptămânale, Foaia Românească şi Cronica, ci şi la presa audio-vizuală care a trecut printr-un amplu proces de reformă, şi din păcate suntem obişnuiţi în ultima pe­rioadă să înţelegem prin reformă restructurare, tăieri de buget, realocări de personal. Cum funcţionează în acest moment radioul românesc şi televiziunea românească, dacă există aşa ceva în Ungaria?

T.I.: Şi presa audio – vizuală a suferit foarte mult având în vedere că au fost reorganizări şi s-au tăiat bugetele, dar încă mai funcţionează. Televiziunea şi radioul au avut redacţii separate, însă acum au fost comasate şi se lucrează cu mai puţin personal. Acest lucru se observă pentru că nu prea mai ajung pe teren. Fondurile s-au tăiat şi sunt nevoiţi să realizeze materialele de presă prin telefon sau să găsească alte soluţii.

E.C.: Munca de teren salvează calitatea unei emisiuni. Tot legat de media mi se pare mult prea restrictiv că de exemplu doamna profesoară nu prinde decât TVR 1.

A.A.R.: Din păcate nici TVR1 nu este prea vizionat aşa că încercăm să transmitem comunităţii româneşti din Ungaria, cultura românească prin alte mijloace.

E.M.: Apropo de alte mijloace, au fost personalităţi importante din varii domenii, dar mai ales din domeniul culturii, care au venit la dumneavoastră în vizită, în ultima perioadă?

A.A.R.: Formaţii culturale şi teatrale vin mereu, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, dar am avut şi oaspeţi deosebiţi cu ar fi poeta Ana Blandiana. Am avut seri literare şi cu poetul Vasile Dan, de la Arad, care are şi volume bilingve. Actorul Florin Piersic a fost de mai multe ori la noi, actorul Zoltan Lovas şi mulţi alţii care ne-au făcut această onoare.

A.A.: Domnule Iuhasz care sunt problemele punctuale, importante, cu care se confruntă minoritarii români din Ungaria?

T.I.: Cea mai mare problemă este că se vorbeşte din ce în ce mai puţin româneşte şi este o problemă greu de rezolvat. Această sarcină a rămas în cârca Bisericii şi a şcolii.

A.A.R.: Şi la şcoală, învăţătorii şi profesorii noştri întâmpină greutăţi mari pentru că elevii noştri cunosc limba română la niveluri diferite şi este foarte dificil să predai într-o astfel de clasă.

E.C.: Câte cadre didactice sunteţi în această unitate de învăţământ în prezent?

A.A.R.: Pentru că noi avem şi şcoală generală şi liceu şi cămin de elevi suntem aproximativ 30 de cadre didactice.

E.C.: Şi în cancelarie ce limbă se vorbeşte?

A.A.R.: Să fiu sinceră cel mai mult ne place să vorbim aşa ca acasă, la Miche­rechi., în graiul nostru micherechean.

E.C.: Spuneaţi că aveţi şi o bibliotecă cu volume în limba română. Citesc copiii suficient de mult, din câte aţi putut observa?

A.A.R.: Da, citesc. Am avea însă nevoie de cărţi pentru copii de vârste mici. Avem foarte multe volume de beletristică şi literatură clasică, dar am avea nevoie de cărţi pentru generaţia mai mică. Dar legat de carte vreau să menţionez că avem foarte mulţi autori de cărţi printre românii din Ungaria, la fel şi artişti, regizori etc..

A.A.: Domnule Iuhasz dacă vorbim de instituţii româneşti nu putem omite Biserica Ne-aţi spus că după trasarea graniţelor au rămas doar doi preoţi români, ortodocşi, dar care este situaţia în prezent? Am văzut că nu mai sunt doar biserici ortodoxe în aceste sate, ci sunt şi lăcaşe de cult ale altor confesiuni.

T.I.: Într-adevăr am rămas doar cu doi preoţi, însă din fericire după transformările social – politice, am ajuns să avem o Episcopie separată, cu un episcop în frunte. De asemenea toate bisericile au fost redeschise, pentru că foarte multe dintre ele au fost închise, având în vedere că nu au avut preoţi şi nu a avut cine să le îngrijească. Dar după înfiinţarea Episcopiei, în 1997, împreună cu episcopul au venit foarte mulţi preoţi misionari. În acest fel s-au deschis uşile bisericilor noastre şi cu bucurie în suflet constat că de la săptămână, la săptămână tot mai mulţi credincioşi frecventează slujbele bisericeşti.

A.A.: Sunt însă şi culturi neoprotestante care au apărut şi care promovează Cuvântul lui Dumnezeu în limba română.

T.I.: Aceste confesiuni s-au întărit datorită faptului că foarte mulţi români veniţi din România s-au stabilit în aceste comune.

A.A.R.: Mai ales biserica baptistă şi cea penticostală s-a întărit în acest fel.

A.A.: Apropo de fenomenul acesta imigraţionist, se simte că s-a întărit comunitatea românilor din Ungaria cu oameni veniţi de dinafară?

A.A.R.: Sigur că da. Şi limba română s-a întărit. Copiii care vin la şcoală, vorbesc foarte frumos româneşte.


52 comentarii »

  1. Acest articol nu are comentarii.

Lasa un comentariu »