Se cuvine să căutăm Biserica la buzunare?!

cristi.ciulei 11 Aprilie 2013, 15:15:24 50 comentarii
Se cuvine să căutăm Biserica la buzunare?!

Un grup de parlamentari în frunte cu Remus Cernea pregăteşte o iniţiativă legislativă care să vizeze o altă formă de finanţare a cultelor decât cea de la bugetul de stat, respectiv cea a modelului german.

Radu Mazăre i-a transmis lui Cernea că îi rupe picioarele, Gigi Becali l-a făcut satanist

De la buget nu neapărat este plătit serviciul divin cât mai degrabă apostolatul politic al clerului profund implicat în viaţa cetăţii

Constatăm că biserica noastră seculară s-a grăbit să solicite retrocedarea a zeci de mii de hectare de păduri şi terenuri, a sute de şcoli şi de spitale, încasând fără niciun fel de reţinere chirie de la stat şi de la administraţiile locale

Andrei Ando

andreiando@gmail.com

Cât este de oportună o propunere care lezează drepturile Bisericii, într-o ţară în care, potrivit ultimului recensământ, numai 0,11% din populaţie se declară agnostică? Populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane, iar numărul de atei a crescut la 21.196 de persoane, de peste două ori mai mult decât la recensământul precedent (atunci se declaraseră atei 8500 de români).

Proiectul deputatului social-democrat Remus Cernea, de impozitare a bisericilor, a creat o furtună în mediile politice româneşti. Puterea a aflat înmărmurită de iniţiativă, iar opoziţia a pus gaz pe foc, arătându-i cu degetul pe ereticii care vor să supună clerul regulilor fiscale lumeşti. Atitudinea lui Cernea a fost cel mai aspru taxată chiar de PSD, prin vocea primarului excentric de Constanţa, Radu Mazăre, care a ameninţat, nici mai mult, nici mai puţin, decât cu ruperea picioarelor îndrăzneţului parlamentar. Nu e vorba că între biserică şi domnul Mazăre ar fi sentimente speciale, un amor palpitant, un respect reciproc colosal, doar că primarului oraşului nostru port a realizat pericolul electoral al unui astfel de demers. Dacă Biserica pierde bani, politicienii pierd voturi; de la buget nu neapărat este plătit serviciul divin cât mai degrabă apostolatul politic al clerului profund implicat în viaţa cetăţii...

Cum spuneam, un grup de parlamentari în frunte cu Remus Cernea pregăteşte o iniţiativă legislativă care să vizeze o altă formă de finanţare a cultelor decât cea de la bugetul de stat, respectiv cea a modelului german. Cernea vede o redirecţionare a unui procent din impozitul pe venit al cetăţenilor, la liberă alegere, către cultele religioase, ca în cazul organizaţiilor nonguvernamentale.

Proiectul lui Remus Cernea poate părea firesc într-o societate aşezată, unde statul se osteneşte să convingă cetăţenii că toţi trebuie să plătim impozite pentru absolut fiecare dintre activităţile noastre aducătoare de venit. Doar că, dragă cititorule, pe cât de corectă este din punct de vedere civic o astfel de iniţiativă, pe atât de odioasă este din punct de vedere politic. Cum să obligi biserica noastră seculară, şi pe toate celelalte care gravitează în jurul bugetului naţional, să se caute în buzunar şi să dea, când ele sunt obişnuite doar să ia?! Este cunoscută zicala: „popa doar ia, nu şi dă!” Mai mult, ce vor spune credincioşii, masa largă de români umblaţi la biserică şi care nu pricep logica economică şi cărora nu le pasă de echitatea fiscală?!

Adevărul este că, dincolo de orice urmă de sarcasm, biserica, una dintre puţinele noastre instituţii stabile, se califică pentru o atenţie specială din partea statului. Suntem datori să fim cu ochii şi cu sufletul aplecaţi asupra nevoilor sale, să punem umărul la dezvoltarea ei. Dar la fel cum statul este preocupat de nevoile bisericii, la rândul ei şi biserica ar trebui să fie foarte preocupată de nevoile oamenilor. Dis­cu­tăm despre acea biserică modernă care înţelege că parteneriatul nu înseamnă numai să profite ea şi care îşi asumă un rol social activ; o biserică reformată, nu una de secol XV-XVI, egocentrică şi cu ochelari de cal, decisă să îşi întărească poziţia printr-o politică de acaparare totală. Or, constatăm că biserica noastră seculară s-a grăbit să solicite retrocedarea a sute de mii de hectare de păduri şi terenuri, a sute de şcoli şi de spitale, încasând fără niciun fel de reţinere chirie de la stat şi de la administraţiile locale. Doar în Bucureşti Biserica Ortodoxă revendică, printre altele, clădirea Liceului Dinu Lipatti, clădirea Academiei Tehnice Militare, terenul pe care este construită Casa Presei Libere, dar şi alte unităţi de învăţământ şi spitale. Este vorba despre biserica susţinută financiar de stat, care nu plăteşte impozite pe venituri, ai cărei clerici sunt plătiţi de la bugetul de stat (15.500 de preoţi de toate confesiunile) şi care apelează la autorităţi pentru finanţarea construirii de lăcaşe de cult. Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice, în anul 2013 celor 18 culte recunoscute din România le sunt alocate de la bugetul de stat 487,4 milioane lei din care 276,9 milioane lei pentru salarizarea personalului clerical, 174,1 milioane lei pentru salarizarea personalului neclerical şi 36,4 milioane lei sprijin pentru construcţii, restaurări etc. Suma de 487, 4 milioane lei reprezintă 0,2% din bugetul de stat pe anul 2013, respectiv 0,08% din PIB-ul Româ­niei pe anul 2013 (pentru comparaţie, contribuţia pentru culte de la bugetul de stat este de aproximativ 10 ori mai mică decât bugetul pentru Educaţie).

Teoretic, sprijinul de la bugetul de stat pentru culte nu se face din milă, ci reprezintă o recunoaştere a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti. Dar cum poate fi cuantificată contribuţia respectivă? Sunt convins că proiectul lui Remus Cernea are în vedere aceste aspecte de care unii enoriaşi fac abstracţie; nu este un demers ateu, aşa cum a fost prezentat, ci unul care mai degrabă ridică semne importante de întrebare asupra felului în care funcţionează relaţia dintre stat şi biserică şi urgentează nişte lămuriri.

Este foarte adevărat că trăim vremuri când avem nevoie de un sprijin moral puternic; avem nevoie să ştim că cineva, acolo, sus, ne iubeşte şi ne susţine prin toate greutăţile cu care ne confruntăm. Dar este acum această legaţie a divinităţii ceea ce ne-am aşepta să fie? Această nevoie generală de refugiu nu trebuie să deschidă calea abuzului, a pretenţiilor exagerate şi reacţiilor nejustificate. Dacă implicarea Bisericii în fapte umanitare este dovedită şi biserica devine ce ar trebui să fie dintotdeauna, un suport moral pentru credincioşii săi, nu cred că pe credincioşi i-ar deranja să contribuie benevol la susţinerea sa. Pe de altă parte cred că şi efortul financiar al statului ar părea mult mai justificat decât acum, când se bazează pe raţiuni exclusiv electorale.


50 comentarii »

  1. Acest articol nu are comentarii.

Lasa un comentariu »