Cum încurajăm economisirea internă?

cristi.ciulei 15 Martie 2013, 08:44:09 14 comentarii
Cum încurajăm economisirea internă?

Nicolae Bud - redactia@masuramedia.ro

Recent, la un seminar, organizat de BNR, care avea printre subiecte problematica finanţării creşterii economice, se spunea că aceasta -economisirea internă- trebuie să fie obiectivul politic prioritar în anii care vin, fie şi pentru faptul că numai aceasta asigură simultan: creşterea veniturilor şi a nivelului de trai, crearea de locuri de muncă, stabilitate socială, sustenabilitatea echilibrelor macroeconomice (datorie publică) şi nu în ultimul rând continuarea procesului de convergenţă reală cu U.E. , desigur cu condiţia ca şi creşterea economică din România să fie superioară creşterii medii din U.E. S-a vorbit despre un lucru bine cunoscut, că singurul instrument pe care îl avem la dispoziţie pentru a impulsiona creşterea sunt ,investiţiile, care conduc la dezvoltarea factorilor de producţie. Iar singura sursă pentru investiţii este economisirea. La acest lucru aş dori să mă refer în cele ce urmează, cu precădere la economisirea internă şi cum este ea stimulată sau nu.

Este de spus întru început că în perioada anilor 2000, economisirea internă s-a situat sub media U.E. şi mult sub nivelul ţărilor emergente. Cu toate acestea, România a beneficiat de intrări nete de capital din străinătate, care au completat economisirea internă şi au făcut posibilă o rată corespunzătoare a investiţiilor. Ca şi o curiozitate, intrările de fonduri din străinătate au fost mai mari decât PIB-ul ţării în anul 2008; pentru fiecare 1 miliard euro creştere, România a folosit 1,3 miliarde euro venite din străinătate. Urmare a reducerii semnificative şi de durată a intrărilor de capital din străinătate, finanţarea investiţiilor/ creşterii economice în România va trebui să suporte o schimbare radicală, asta petru că: intrările de capital privat sub toate formele (împrumuturi, investiţii directe, transferuri) se diminuează, scăderea lor fiind doar parţial compensată de împrumuturile făcute de sectorul public; accesul băncilor din România la capital va fi redus atât datorită incertitudinilor si volatilităţii de pe pieţele financiare europene cât şi a schimbărilor în reglementare la nivel european, băncile se orientează deja tot mai mult către finanţarea de pe piaţa locală; se intensifică concurenţa în atragerea de investiţii private, Româ­nia stagnează sau - mai rău - pierde puncte în clasamentele internaţionale de atractivitate pentru afaceri iar fondurile europene ar fi putut constitui o soluţie parţială, însă în acest moment devine greu de crezut că mai putem conta pe această sursă. În aceste condiţii ne-a rămas economisirea internă.

Rămân însă întrebări la care va trebui a răspunde: poate economisirea internă să compenseze integral reducerea intrărilor de capital din străinătate? Cel mai probabil, pe termen scurt, cred că nu. Este economisirea internă suficientă pentru a finanţa creşterea economiei cu ritmuri de cel puţin 4% pe an? În condiţiile actuale de eficienţă este practic imposibil.

Atunci, dată fiind importanţa acesteia poate fi ea stimulată? Una din soluţii ar fi creşterea dobânzilor. Dar în acest moment băncile plătesc dobânzi de 5% la depozite, statul le achită băncilor dobânzi de 5,5% la titluri, dar atât depozitele, cât şi titlurile poartă dobânzi  real-negative, deoarece inflaţia se plasează la peste 5,5%. Asta nu împiedică statul să taxeze pierderea deponenţilor cu 16%. Cred că eliminarea impozitului pe „câştigul” din dobânzi ar putea de asemenea stimula economisirea. Şi ca lucrurile să fie complete, statul a majorat începând cu 2013 taxele locale cu inflaţia ultimilor trei ani, uitând că valoarea proprietăţilor s-a redus drastic.Ar fi de asemenea posibil, în ultimă instanţă, adoptarea unor măsuri de „economisire forţată” prin politici fiscal-bugetare sau/şi prin politici ale cursului de schimb (vezi China, Da­nemarca, Elveţia etc.).

Înainte de orice însă, trebuie să se acţioneze pentru reducerea ineficienţei din procesul investiţional: în perioada 2002-2004, rata formării brute de capital era de 21% şi creşterea medie anuală era de peste 6%; în perioada 2005-2008, rata formării brute de capital a fost de 28% iar creşterea medie anuală a scăzut la 5,75%; între 2009 şi 2012, la o rată a formării brute de capital de 27% am avut o medie anuală a creşterii economice ne­ga­tivă. De asemenea trebuie să ne fie clar că politica monetară, de una singură, fără mediu economic, nu poate face economia să repornească. Mai ales că, la cât de precar este mediul economic din cauza majorării taxelor, Guvernul a hotărât să le mai crească. Ca să fim înţeleşi, dobânda real negativă - mai mică decât inflaţia- este o formă de furt. Recent, Leszek Balcerowicz, fostul preşedinte al băncii centrale a Polo­niei, aflat la Bucureşti, nu s-a sfiit să spună că „reprezintă o încercare de a pune mâna pe banii altora, căci aceia ce plătesc pentru creditele ieftine sunt cei ce economisesc”.

Premierul polonez Donald Tusk, a fost chiar mai clar, apreciind că „economisirea este calea normală, nu traiul pe credit”.


14 comentarii »

  1. Acest articol nu are comentarii.

Lasa un comentariu »