Ocolul lumii cu colecţia olimpică

Câţi dintre oamenii maturi de astăzi nu s-au apucat în vremea copilăriei să colecţioneze diverse obiecte: de la cutii de chibrituri la monede, de la timbre poştale la pietricele de di­verse mărimi şi culori. Era dorinţa de a avea, era şi imitaţie şi, mai ales, era o joacă pentru că în fiecare se găseşte, mai mult sau mai puţin ascuns, acel homo ludens. Pentru cei mai mulţi această preocupare a rămas doar o amintire care se deapănă atunci când întâlnesc o mai veche cunoştinţă. Pentru alţii însă, mult mai puţini, pe mă­su­ră ce homo faber lua locul lui homo ludens, acea joacă „nevinovată” se transforma într-o pasiune acaparatoare, de nestăpânit. Nimic nu-i stă în cale colecţionarului profesionist, nici timpul, nici distanţa, nici lipsa mijloacelor şi nici celelalte preocupări cotidiene legate de familie şi profesie. Pasiunea co­lec­ţio­narului este ca un drog care nu-şi are leac defel.

 

Naşterea pasiunii

Am întâlnit astfel de oameni la cercurile de filatelie şi numismatică care funcţionau, pe vremuri în Arad. Se adunau acolo, într-o în­căpere de pe strada Lucian Blaga, numeroşi împătimiţi pentru a discuta, a face schimb de monede şi timbre. Între ei se afla şi Emilian Puiu Valea, care parcă era mai altfel, puţin mai discret, nici nu se lăuda, dar nici nu era indiferent la provocare. Se documenta continuu, învăţa de la alţii şi ştia să tacă atunci când era nevoie. A început şi el această „meserie” ca mulţi alţii. „Am copilărit în satul meu, Miniş. Viaţa nu a fost uşoară atunci, prin anii 50, când am început şcoala primară, mai ales că eram trei fraţi acasă. Acolo, în joaca noastră, am început să adun şi eu diverse obiecte ca şi alţi copii: monede, sticle, nasturi şi mai ştiu eu ce alte obiecte ce mi se păreau interesante şi de oarecare valoare. Dar nu s-a transformat în pasiune, în preocupare permanentă, cu un scop anume. Abia mult mai târziu s-a deşteptat în mine interesul de colecţionar. Eram la studii în Bucureşti, şi am avut şansa ca în vecinătate să func­ţioneze un cerc de numismatică. Acolo am învăţat, am priceput ce înseamnă o colecţie acumulată după criterii ştiinţifice. Am învăţat să preţuiesc valoarea obiectelor şi am adunat astfel, într-o primă fază, 200 monede. Cu asta am început de fapt adevărata activitate de „colecţionar”. Într-adevăr, pe lângă cunoştinţe şi pasiune îţi trebuie şi un dram de noroc şi mai este nevoie de fitilul care să aprindă flacăra pasiunii. Este ceea ce s-a întâmplat şi în cazul lui Puiu Valea. „După ce m-am întors la Arad mi-a fost dat să-l întâlnesc pe Anton Triest, un mare colecţionar, care a devenit un fel de mentor al meu, de la care am avut ce învăţa. S-a mai întâmplat ca în vecinătatea mea să locuiască Constantin Cărpineanu, şi el un colecţionar de marcă. Şi uite aşa am pornit şi eu la „vânătoare” de monede antice şi contemporane. Ulterior m-am apucat să adun monede medievale şi am rămas fidel pe monede me­die­vale transilvănene. În ’88-’89 mi-am îndreptat atenţia spre insigne şi medalii olimpice, adică spre obiecte ce amintesc de jocurile olimpice. Cu această din urmă colecţie am devenit cunoscut şi în ţară, dar mai ales în străinătate, fiind invitat şi în SUA de Socie­tatea Americană a Colecţionarilor de Insigne Olimpice”.

Ai putea crede că un colecţionar este o persoană individualistă, ursuză, închisă în sine. Dar, dimpotrivă, el caută companie, caută alţi semeni cu care să facă schimb de informaţii. De fapt, activitatea de colecţionar este una colectivă pentru că, fiind în continuă cău­tare, fiecare are şansa lui, însă doar în cadrul schimbului se poate realiza colecţia. „Eu, împreună cu arheologul Mircea Barbu şi inginerul Gheorghe Săcui, am fondat în 1976 secţia Arad a Societăţii Nu­mismatice Române. Pe parcurs am ajuns la 70 de membri şi am devenit o aşa forţă, încât în 1986 am reuşit să organizăm la Arad al III-lea Simpozion Naţional de Nu­mis­matică. Este important ca oamenii cu aceleaşi preocupări să se adune laolaltă” ne-a explicat Puiu Valea. Este importantă şi nevoia de coope­rare în acest domeniu.

De fapt, individul care colecţio­nează este un profesionist. El trebuie să înveţe continuu, să asimileze cunoştinţe aflate destul de departe de meseria de bază. Mai are nevoie să consulte cataloage pentru a fi la curent cu valorile care se vehiculează pe piaţă, pentru a fi, până la urmă, în stare să ofere el însuşi expertize. Apoi colecţiile trebuie alcătuite după anumite criterii, ca să nu mai vorbim de ştiinţa organizării expoziţiilor. Da, se participă şi la expoziţii cu co­lec­ţiile proprii, deoarece fiecare simte nevoia să iasă în public cu valorile sale, să ofere şi altora bucuria întâlnirii cu istoria şi frumosul.

 

Membru al Olimpic Memorabilia

Privind lucrurile din această perspectivă, trebuie să spunem că Puiu Valea a avut şi marea şansă de a călători în toată lumea cu co­lec­ţia de medalii şi insigne olimpice. A fost invitat de CIO la Colorado Springs în 1997, la Lake Placid în 2000 şi la Seul în 2001. Despre această din urmă participare are amintiri dintre cele mai plăcute. „Muzeul Olimpic de la Seul a fost vizitat de preşedintele statului Coreea de Sud şi de tot corpul diplomatic care s-au oprit şi la standul meu unde scria România, nu Emilian Puiu Valea. Sigur că m-am simţit foarte bine pentru aprecierile la adresa exponatelor. La fel de mulţumit a fost şi ambasadorul nostru de acolo, Viorel Isticioaia. La Rio de Janeiro am fost invitat de Comitetul Olimpic Brazilian. Din acest oraş am re­ţi­nut în primul rând exotismul extra­ordinar al cadrului natural, măreţia oraşului modern, celebra plajă Copacabana, pe care m-am plimbat împreună cu fiul meu dar şi periferiile mizere, toate reliefând o lume cu extraordinare diferenţe so­ciale. Am fost de multe ori prezent şi la Lausanne-Elveţia, unde se află Muzeul Internaţional Olimpic. Şi când te gândeşti că până în 1989 abia ajungeam până la Praga şi Budapesta.” Meritele i-au fost recunoscute şi prin acordarea a nenumărate diplome şi numirea în Clubul Olimpic American şi în ca­li­tatea de membru în Comisia de Numismatică, Filatelie şi Olimpic Memorabilia de pe lângă CIO. A fost şi membru în Comisia de Istorie şi Colecţii Olimpice de pe lângă COR. „ Păcat că în momentul de faţă nu se mai acordă im­por­tanţa cuvenită acestui aspect al reprezentării olimpice”- şi-a exprimat, printre altele, nemulţumirea interlocutorul nostru.

 

Amintiri din China

Dar experienţa cea mai intere­santă şi amintirile cele mai vii i le-a lăsat deplasarea la Beijing, capitala Republicii Populare Chineze, din anul 2007, unde CIO a organizat o expoziţie de medalii şi însemne olimpice, ca o acţiune premer­gă­toare a olimpiadei din 2008. Au fost invitaţi sute de colecţionari din întreaga lume, fiecare evoluând sub steagul ţării sale. „Acolo, în capitala Chinei am avut deosebita onoare de a fi vizitat de preşedintele CIO, Jaques Rogge, şi de preşedintele de onoare, Juan Antonio Sammaranch, acesta din urmă răspunzând de Comisia „Olimpic Memorabilia”. Aceştia au fost în­so­ţiţi de ambasadorul Isticioaia, care, atunci când a dat ochii cu mine a exclamat: „domnule Valea şi pe aici ne întâlnim”. Expoziţia a durat 10 zile şi a fost vizitată de sute de mii de oameni, inclusiv de şefii statului chinez. „Ce m-a impresionat cel mai mult în China, şi i-am spus şi fiicei mele din SUA, a fost extraordinara activitate constructivă ce se desfăşura în capitala Beijing, la obiectivele olimpice. Se lucra ziua şi noaptea la lumina reflectoarelor, lucrau chinezii ca furnicile, fiecare cunoscându-şi rostul. Am fost profund marcat de stadionul olimpic aflat în stadiul final al construcţiei. Trebuie să spun că gazdele noastre au organizat în detaliu şederea noastră acolo, ne-au pus maşini şi body-guarzi la dispoziţie, ceea ce mi-a dat o mare siguranţă, mai ales că m-am deplasat în China cu oarecare îndoială. Nicăieri nu am avut parte de aşa organizare şi atâta grijă, fiind trataţi ca adevăraţi oficiali ai ţărilor pe care le reprezentam. Ne-au plimbat şi prin Oraşul Interzis unde m-am întâlnit cu se­na­torul Gyorgy Frunda, pe la marele zid, ne-au dus la Shanghai şi la Hong Kong. Pot să fac şi o comparaţie cu Statele Unite, pe care le-am vizitat de la nord la sud şi de la est la vest şi trebuie să spun că nici unde nu am întâlnit atâta istorie şi modernitate în acelaşi timp ca în China.

 

Marele premiu la Vancouver

După China a urmat apoi deplasarea de anul trecut în Canada, la Vancouver, pe coasta pacifică a imensei ţări nord-americane, unde în februarie 2010 va avea loc Olimpiada de Iarnă. Expoziţia a fost deschisă între 4-10 august iar Emilian Valea din Arad a fost singurul reprezentant al Europei. „Expoziţia s-a organizat în sala ovală, cea mai mare din lume, unde se vor desfăşura probele de patinaj. Este o sala fantastică, cu multe «buzunare», săli de conferinţe, transmisii audio-video. Acolo am câştigat marele premiu al Expoziţiei, care mi s-a înmânat într-un cadru festiv în timpul unei serate organizate la închiderea ma­nifestării. Despre oraş, ce să spun, este cel mai frumos oraş pe care l-am văzut, cu flori, străzi largi şi cu enorm de multă verdeaţă”.

Preţul succesului

Sigur, până să ajungi la asemenea performanţe trebuie să parcurgi un drum lung, cu multe sacri­ficii, satisfacţiile vin de obicei la urmă, rişti chiar să devii victima pro­priei pasiuni. Iată de ce, Puiu Valea a făcut şi pasul înapoi atunci când a fost cazul, dar nici nu s-a sfiit să folosească toate mijloacele atunci când îşi dorea cu orice preţ o piesă ce îi lipsea din colecţie. „Îmi aduc aminte că odată am primit un telefon de la un co­lec­ţionar care oferea o piesă de doi lei, din argint, datând din 1901. Am luat urgent un avion, seara am ajuns la Bucureşti, am fost la om acasă, am luat moneda şi noaptea m-am întors cu trenul la Arad, pentru că a doua zi trebuia să fiu la serviciu. Este un lucru greu de înţeles pentru unii. La fel, altădată am fost informat că ci­neva din Braşov oferea spre vânzare o torţă olimpică din 1936, folosită la Olimpiada de la Berlin. Am luat şi atunci urgent trenul, m-am deplasat la Braşov, de unde m-am întors cu torţa. Noroc că soţia m-a înţeles întotdeauna”.

L-am întrebat pe colecţionarul nostru care sunt piesele de colecţie la care ţine cel mai mult.” Am câteva medalii olimpice de la câş­ti­gători, între care medalia de argint de la un atlet participant la Olim­piada de la Paris din 1924; medalia de argint de la haltere, categoria 64 kg, a unui sportiv din Bucureşti, şi o altă medalie de argint câştigată la Moscova, în 1980, de o renumită gimnastă”.

Aşa cum arătam, colecţionarul iese în lume cu colecţiile sale, prezentându-le la diferite expoziţii, dar Puiu Valea vrea mai mult decât atât. „De ani de zile încerc să deschid un muzeu olimpic la Arad însă, din păcate, oficialităţile locale nu mi-au acordat nici o şansă. Am făcut tot felul de diligenţe, dar fără folos. Ar fi o expoziţie permanentă, cu două-trei camere şi o suprafaţă de 150 mp. Dacă nu voi reuşi, voi încerca să valorific altfel munca de o viaţă.

Da, într-adevăr se consumă multă muncă într-o astfel de întreprindere şi mai este nevoie şi de relaţii cu alţi colecţionari din lu­mea întreagă. Puiu Valea are le­gă­turi cu 150 colecţionari, este abonat la mai multe reviste şi astăzi i se cere şi lui expertiză de specialitate. Învaţă pe alţii, aşa cum la rândul lui a fost învăţat. Are şi o imensă satisfacţie atunci când îşi priveşte colecţiile, când ţine în mână obiecte care au fost martorele unor evenimente excepţionale, sau care vorbesc despre vremuri de mult intrate în cartea de istorie.

 

---