Masura online - Castelul prinţului de la Pâncota

Sectiuni

V-a placut acest articol?

(total 3 voturi)

Arhiva

Lu	Ma	Mi	Jo	Vi	Sa	Du

	1	2	3	4	5	6
7	8	9	10	11	12	13
14	15	16	17	18	19	20
21	22	23	24	25	26	27
28	29	30	31

Citeşte varianta PDF

Taras Bulba - N.V. Gogol. Regia: Vladimir Bortko

Stiri relevante

Dimensiunea fontului:

Munţii Zarandului, lanţ muntos aparţinând Apusenilor, se sfârşesc brusc la întâlnirea cu Câmpia Aradului. Sprijinindu-se de munţi ca de nişte contraforturi mai multe aşezări umane s-au înşirat, ca mărgelele pe apă, la poale de pădure, şi au crescut secole de-a rândul dând naştere unor comunităţi harnice şi mândre de istoria lor. Zona este cunoscută în România mai mult sub numele de Podgoria Miniş – Măderat, după numele a două localităţi aşezate la extremitatea de sud şi respectiv cea de nord. Renumele l-au făcut mai ales mustoasa de Măderat, cadarca de Miniş, merlotul de Şiria, vinuri gustate cu plăcere în Europa iar din 1865 şi în America. De altfel primele atestări istorice ale localităţilor din podgorie se leagă tot de vin şi vie fiind pomenite încă de la 1o7o (Ghioroc) şi 1131 (Mocrea).Roadele pământului Dar nu numai vinurile au făcut faima locurilor pentru că, spre exemplu, Şiria este imediat identificată cu Ioan Slavici şi Ioan Russu Şirianu iar când spui Pâncota oamenii din vestul Ţării se gândesc la vestitul târg săptămânal care a funcţionat începând cu secolul al XVII şi care aduna în fiecare sâmbătă mii de oameni din satele de pe Crişuri şi Mureş. Bogăţia deosebită a locurilor a fost remarcată şi de trimisul Împăratului de la Viena, Henrik Von Fassbender, care la mijlocul secolului al XVIII-lea spunea că „nu există în întreaga Împărăţie pământuri mai bogate în grâne, apele mai pline de peşte, iar pădurile mai populate cu vânat de soi”. Iată de ce ocupaţia austriacă, oficializată deplin prin pacea de la Karlovits, din 1700, a adus cu sine şi doritori să pună mâna pe bogăţia inestimabilă a pământului. Aceştia au fost în general apropiaţi ai Împăratului care au primit în danie mii de hectare de teren arabil şi împădurit ca răsplată pentru serviciile aduse.Spre exemplu ducele Rinaldo de Modena a primit, la 1732, 600 mii de hectare şi câteva sute de sate cu iobagi. Dar cum urmaşul lui Rinaldo a trecut în timpul războiului de succesiune la tronul Austriei în tabăra adversă Împărătesei Maria Tereza şi-a pierdut şi proprietăţile, intrate în proprietatea statului în 1860. Dar având nevoie de bani Imperiul va vinde din proprietăţi aşa că domeniul Pâncota, care cuprindea mai multe localităţi, va fi cumpărat în 1822 de baronul Ioszef Dietrich, neamţ de origine, a cărui familie a fost înnobilată în urmă cu vreo sută de ani pentru serviciile militare aduse Imperiului. El şi-a stabilit reşedinţa în Pâncota, localitatea târg cea mai vestită în zonă, cu atestare documentară încă din 1177, când este pomenită mănăstirea catolică aparţinând Ordinului Benedictin.Construcţia castelului Din ruinele mănăstirii benedictine va aduce baronul Dietrich piatră pentru a-şi construi în centru localităţii un mic castel, înconjurat aşa cum era moda vremii de un parc impozant, amenajat cu plante importate inclusiv din afara imperiului. Castelul a fost terminat în anul 1840 şi la vremea aceea a fost cel mai reprezentativ castel în stil baroc în comitatul Aradului. Trei aripi, una principală şi două secundare laterale, toate legate între ele, compun corpul monumentului. Faţada aripii principale este bogat ornamentată, remarcându-se acoperişul executat în faianţă colorată, în formă de solzi. Interiorul castelului se remarcă prin săli spaţioase, între care în primul rând sufrageria. Foarte interesante şi cu mare valoare artistică sunt uşile din fier forjat şi grilajele de la ferestre. Baronul Dietrich a fost nu numai un bun gospodar dar şi un iubitor al artelor, la el în castel a concertat, spre exemplu Franz Liszt, iar celebrul scriitor maghiar Jokai Mor a degustat vinurile din pivniţele de la Măderat. De asemenea de la o vizită efectuată în Statele Unite, în 1835, s-a întors şi cu patru arbori Squoia pe care i-a sădit în via de la Măderat, doi dintre aceştia supravieţuind până astăzi.Povestea prinţului Dar, prosperitatea domeniului Dietrich se va sfârşi după moartea baronului deoarece acesta a intrat pe mâinile prinţului Schulkowschi, polonez din familie regală, care a devenit ginerele baronului în anul 1855. După moartea prematură a soţiei prinţul se va căsători cu o actriţă din Budapesta, mare amatoare de petreceri şi foarte cheltuitoare, aşa că nevoia de bani a familiei s-a accentuat şi pentru a satisface pofta cheltuitoare nesăţioasă a soţiei prinţul a început să vândă din moşie. Profesorul Gulyaş Ladislau ne-a spus povestea prinţului descoperită într-un manuscris în limba maghiară. „Prinţul s-a apucat de băutură şi jocuri de noroc din cauza nevestei, din care motiv a devenit dator la cămătari, care încet încet au intrat în posesia celei mai mari părţi a averii. S-a şi îmbolnăvit grav şi a fost internat la spitalele de nebuni din Arad, Budapesta şi Viena. Scăpa Schulkovwschi din spital mai vindea câte ceva din moşie. Aşa a început prăpădul averii. În Pâncota prinţul venea doar la sfârşitul verii pentru a-şi încasa arenda de pe pământurile date în folosinţa altora. Într-una din aceste locuiri la castel, într-o vară bineînţeles, prinţul chefuind cu prietenii la birtul satului a făcut un pariu că el merge la gară cu sania trasă de cai. Şi a câştigat pariul. A presărat pe drumul către gară două tone de ţucur (zahăr) şi aşa a putut fi tras până acolo. Este doar una dintre extravaganţele prinţului.” În anii 1919-1920 soţia actriţă supravieţuitoare a dat în contul datoriilor castelul şi restul moşiei unor negustori evrei care le-au administrat printr-o societate anonimă.Castelul Primărie

După al doilea război mondial castelul a fost naţionalizat şi a intrat în proprietatea statului. A fost renovat în 1967-1968 şi a devenit sediul Primăriei Pâncota, destinaţie pe care o are şi în prezent. Până când? nu se ştie pentru că societatea anonimă, ultima proprietară, a revendicat-o şi a obţinut castelul în mai multe instanţe aşa că Primăria s-ar putea muta. Castelul însă rămâne într-un fel al pâncotanilor, ca un simbol al vremurilor de mult trecute.