Dumitru Prunariu: „În societatea românească, întâi, a trebuit să re­cunoască străinii valoarea cuiva pentru a fi recunoscută şi de români”

Cosmonautul Dumitru Prunariu ne-a acordat un amplu interviu în care am discutat despre proiectele spaţiale româneşti, dar şi despre modul în care vede societatea de astăzi românul decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român. Discutăm despre cercetare, valori, principii, coeziune socială şi felul în care societatea românească înţelege să se raporteze la puţinii ei eroi adevăraţi.

 

A.A.: Există la noi o fobie faţă de cuvintele mari. O fobie care în Statele Unite nu există. Acolo există dimpotrivă, un cult al eroilor, al generării, cultivării, descoperirii şi prezentării acestora şi al faptelor lor eroice. Această fobie românească de foarte multe ori duce în derizoriu efortul pe care oamenii îl fac pentru a se remarca sau pentru a-şi aduce contribuţia la modul maximal în domeniul lor de activitate. Eu vă întreb, pornind din exemplul dumneavoastră personal, cum simţiţi aceste lucruri şi cum simţiţi acum - la distanţă de 30 de ani de la primul şi unicul până acum zbor spaţial al unui român - felul în care se raportează societatea la dumneavoastră. Şi nu mă refer numai la societate ca om al străzii, ci felul în care autorităţile se raportează la eroi, la faptele de eroism?

D.P.: Societatea românească doar când a trecut prin perioade mari de criză, când a trecut prin războaie, a ştiut să îşi găsească eroi şi să îi pună în valoare. Să nu uităm că atât după primul război mondial, cât şi după al doilea război mondial, avem statui de eroi, avem bulevarde care poartă numele unor bătălii importante, unor localităţi importante în care s-au pierdut sute, mii de vieţi. Dar doar în această perioadă de criză deosebită noi am găsit resurse să ne trezim, oamenii mici să fie eliminaţi într-un fel şi oamenii mari să ajungă să ia decizii. Din păcate într-o societate care este măcinată de numeroase griji interne, este consumată de probleme economice, sociale foarte mari, de carierism, de politicianism şi aşa mai departe, ajung în poziţii de decizie mulţi oameni fără capacităţi deosebite. Aceşti oameni, le spun eu, mici, ajung să ia decizii legate de o serie de oameni mari. Mari în sensul de valori, în sensul în care au realizat ceva pentru societate, nu neapărat pentru ei înşişi, în societate. Apare un conflict de interese foarte puternic. Din păcate, de-a lungul timpului eu am fost supus unor valuri de genul acesta, am trecut peste ele, acolo unde am putut să lupt cu ele, am luptat, acolo unde nu, le-am lăsat să treacă, a venit altă perioadă şi din ce în ce mai mult încep să fiu repus în valoare. În societatea românească, întâi, a trebuit să recunoască străinii valoarea cuiva pentru a fi recunoscută şi deromâni. Pot să spun direct că la 12 aprilie anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la primul zbor în spaţiul cosmic, şi preşedintele rus a hotărât să decoreze cu o medalie specială scoasă cu ocazia acestui eveniment, medalia pentru merite în explorarea spţiului cosmic, nu numai cosmonauţi ruşi, constructori de sisteme spaţiale ruşi, ci şi câţiva străini. Am fost 14 străini care am fost decoraţi la 12 aprilie, inclusiv eu am fost invitat la Kremlin şi preşedintele Dmitri Medvedev mi-a înmânat personal acea distincţie. Când a aflat presa românească, mare vâlvă! Prunariu a fost decorat de preşedintele Rusiei şi toţi au început să se întrebe: în România ce primeşte? Va fi decorat sau nu va fi decorat? Am avut ocazia să mă întâlnesc cu un consilier prezidenţial, nu are rost să spun cine, şi să mă întrebe ce mi-aş dori cu ocazia aniversării zborului meu. M-am uitat la el şi i-am spus că nu îmi doresc nimic. Mi-a zis că nu mă poate decora pentru că am deja cea mai înaltă distincţie a României. Este adevărat, am primit-o în anul 2000, dar n-am cerut decoraţii. Mi-a zis: poate îţi fac o scrisoare de felicitare. I-am răspuns că este decizia lor, nu a mea.

 

A.A.: Şi până la urmă v-au făcut o surpriză, totuşi: v-au tăiat pensia!

D.P.: Asta au făcut-o înainte. Până la urmă, nu s-a rezolvat nimic la nivelul acela, dar a venit oarecum inspirat Ministrul Apărării, a constatat că eu nu sunt decorat cu cea mai înaltă distincţie a Ministerului Apărării şi într-un protocol corespunzător am fost invitat în uniforma militară şi mi s-a înmânat această distincţie, cea mai înaltă decoraţie a Ministerului Apărării al României. Deci, uneori, eşti pus în situaţia în care tu nu decizi, nu trebuie să recomanzi ceva, dar instituţiile abilitate să facă acest lucru nu ştiu ce să facă.

 

A.A.: Vă întrebam de pensie şi aş vrea să facem o mică paranteză, pentru că a creat mare vâlvă în presa românească faptul că vi s-au pierdut anii, s-a pierdut acea perioadă în care dumneavostră vă pregăteaţi în satul cosmic şi eraţi în spaţiu.

D.P.: Anii aceia s-au găsit până la urmă, nu este o problemă. Este adevărat că timp de trei ani şi câteva luni am efectuat pregătirea ca ofiţer român trimis în misiune în străinătate. Se pare că documentele de angajare a mea în cadrul Comanda­men­tului Aviaţiei Militare se rătăciseră prin nişte arhive şi nu au fost găsite atunci când a trebuit să îmi duc toate documentele necesare pentru recalcularea după noile reglementări a pensiei militare. Chiar în prima lună, în ianuarie anul acesta, pensia a fost recalculată la nivelul salariului mediu pe economie. La nivelul acela efectiv îmi ajungea să îmi plătesc întreţinerea la apartamentul în care stau în Bucureşti şi telefonul mobil. În momentul în care am dat un interviu unei televiziuni din Bucu­reşti, fără să acuz pe nimeni, mi-am prezentat cazul. A doua zi s-au dat peste cap cei de la Ministerul Apărării şi au apărut de undeva cu documentul respectiv care atesta efectiv salariul pe care l-am avut în perioada pregătirii pentru zborul cosmic. Desi­gur, acel document nu rezolva problema pensiei.

 

A.A.: Domnule Prunariu, eu, când mă uit la cer, văd soarele, văd luna, văd stelele, văd norii. Mă interesează ce vedeţi dumneavoatră atunci când vă uitaţi la cer. A făcut vâlvă o declaraţie a dumneavoastră la Antena 2, unde spuneaţi: „Eu cred în extratereştri!” Cre­deţi într-adevăr în extratereştri, domnule Prunariu? Ce înseamnă aceşti extratereştri, în aprecierea Dumnea­voastră?

D.P.: Aici este o nuanţă de interpretare. Deci, ceea ce am spus eu a fost: cred în viaţa extraterestră! Viaţa extraterestră nu înseamnă neapărat omuleţii verzi pe care afirmă unii că îi văd, că sunt farfurii zburătoare. Acestea pot fi nişte particularizări a unei eventuale existenţe extraterestre. Ceea ce este cert şi toţi specialiştii sunt de acord este faptul că viaţa este universală. Acolo unde găseşte condiţii favorabile se dezvoltă. A găsit condiţii favorabile pe Planeta Pământ din sistemul nostru solar. S-a dezvoltat aici, dar asta nu înseamnă că nu a putut găsi condiţii favorabile pe alte planete ale altor sisteme stelare. Cine ştie, s-ar putea să descoperim că şi în sistemul nostru solar viaţa a existat altă dată, pe alte planete. Ne aşteptăm să descoperim că acum milioane de ani a existat pe Marte. Marte se pare că a fost o planetă cu vegetaţie consistentă, cu râuri, există urme de eroziune a unui lichid, a apei care a circulat pe Planeta Marte. Acum Planeta Marte este pustie, este aridă, se pare că un cataclism natural a dus la dispariţia vegetaţiei şi poate a vieţii. Sau poate că erau atât de dezvoltaţi că au migrat în alte zone din sistemul solar, nu ştim deocamdată. Cert este că ar fi absurd ca acest univers, în care sistemul nostru solar este un sistem solar mic, undeva la marginea unei galaxii unde există milioane de alte sisteme stelare, să găzduiască doar această mică planetă viaţă. În mod sigur ea există şi în alte părţi ale Universului, la un anumit nivel de dezvoltare, nu putem aprecia deocamdată, poate mult mai avansat, poate inferior nouă. Poate în anumite zone ciclul vieţii s-a încheiat, a dispărut şi a apărut în altă parte. Problema noastră majoră este că nu avem încă mijloacele pentru a descoperi acest lucru. În momentul de faţă noi zburăm în spaţiul cosmic foarte limitat. Să nu uităm că oamenii au ajuns doar până la Lună, cel mai apropiat corp ceresc de Pământ.

 

A.A.: Există o polemică, apropo de asta, dacă au ajuns sau nu au ajuns într-adevăr pe Lună.

D.P.: Bineînţeles că au ajuns! Dacă n-ar fi ajuns, în plin război rece, ruşii ar fi ţipat primii că americanii înşeală lumea. Au ajuns pe Lună, nu este nicio problemă, cunosc şi eu o parte dintre astronauţii care au coborât pe Lună, am avut discuţii, deci nu este problema acestei teorii a conspiraţiei, cum că n-ar fi ajuns şi că s-a inventat totul. Problema este că am ajuns cu echipaje doar pe Lună, care se află la 380.000 km de Pământ, deci nu foarte departe. Se pune problema să zburăm cu echipaje umane spre Planeta Marte, dar undeva nu mai repede de 20 de ani de acum încolo. Un zbor uman spre Planeta Marte implică supravieţuirea echipajului şi funcţionarea lui, activitatea lui, timp de trei ani de zile, în spaţiul cosmic. Cam 8-9 luni zborul dus spre Planeta Marte, coborârea pe planetă, investigarea ei şi revenirea de pe Planeta Marte. Vă daţi seama ce pregătire psihică trebuie să aibă acel echipaj care pleacă atât de departe de pământ. Desigur foarte stabili au fost şi cei care au ajuns pe Lună. Să nu uităm că dintre 12 pământeni americani care au ajuns pe Lună, 11 erau militari, iar unul lucra pentru Ministerul Apărării ca geolog. De data aceasta pentru zborurile spre Planeta Marte nu se propun neapărat militari, ci oameni foarte bine pregătiţi indiferent de domeniul de activitate şi se propune un echipaj internaţional. Deja misiunea noastră în sistemul solar trebuie să fie misiunea Planetei Pământ, şi nu misiunea naţiunii x sau y. La acest lucru se lucrează şi colaborările internaţionale de până acum demonstrează că într-adevăr se poate în final constitui un program internaţional de abordare a Planetei Marte. Dar ce înseamnă Marte? Marte este cea mai apropiată planetă de Pământ. Deocamdată nu s-a descoperit viaţă pe Marte, dar s-a descoperit apă. Dacă peste 20 de ani am putea pune piciorul pe Marte ar necesita ani de zile investigarea amănunţită a ei, găsirea unor dovezi că acolo ar fi existat ceva de-a lungul timpului, a anilor. Ce ar însemna investigarea unor planete îndepărtate? Planetele mari, gigant, ale sistemului solar Uranus, Jupiter, Saturn, în principal sunt planete gazoase care au însă sateliţi de consistenţa unor planete din cercul interior de planete. S-ar putea pe acei sateliţi să găsim nişte urme care să favorizeze dezvoltarea vieţii. Este foarte greu de spus, deocamdată. Avem de făcut investigaţii multe zeci, poate sute de ani de acum încolo, până să descoperim urme reale ale vieţii în alte parte, dar plecând de la premisa că ele trebuie să existe undeva. Doar că noi suntem prea departe şi prea limitaţi în posibilităţile de investigare pentru a ajunge la ele.

 

A.A.: Putem discuta despre o perspectivă a colonizării altor planete? Cât de îndepărtată ar putea fi această perspectivă?

D.P.: Este prematur să vorbim desprecolonizarea altor planete. În primul rând s-a pus problema reluării zborurilor spre Lună. Şi când s-a revizuit programul de cercetări al NASA şi când s-au analizat bugetele care pot fi alocate s-a stabilit că pe Lună deocamdată nu vor fi constituite baze permanente umane. Eventual se vor putea relua zborurile cu oameni, deocamdată americanii pun naveta la pământ, dar încă nu au pus la punct un sistem de nave cosmice care să ducă cosmonauţii nici pe orbite circumterestre, nici în zona interplanetară. Acestea sunt în construcţie, deocamdată abordarea este privată, guvernul are contract cu nişte firme private pentru a construi aceste mijloace, dar va mai dura câţiva ani. China a anunţat oficial că în anul 2020 va aduce primele mostre de sol lunar în regim automat.

 

A.A.: De ce s-au oprit programele acelea de explorare a Lunii? Era cel mai la îndemână corp ceresc.

D.P.: Este adevărat, dar fiecare agenţie spaţială alocă un anumit buget pentru anumite programe prioritare.

 

A.A.: Adică Luna nu a mai prezentat interes?

D.P.: Nu că nu a mai prezentat interes, dar americanii au spus că devine prioritar programul navetei spaţiale. Naveta spaţială a înghiţit întregul buget al NASA. Şi atunci a fost întrerupt programul Apollo, care a fost planificat cu un anumit număr de nave cosmice care să funcţioneze, să îndeplinească o anumită misiune. Bugetul acela al NASA s-a dus ulterior spre naveta spaţială, care a constituit şi ea un buget deosebit, dar nu a fost deloc economică. În momentul în care au fost construite, pentru a acoperi economic investiţiile făcute, fiecare navetă în parte trebuia să efectueze câte 50 de zboruri cosmice anuale. Şi nu au apucat să zboare mai mult de 3-4 ori pe an fiecare navetă spaţială, dintre care două au explodat, una la decolare, una la aterizare. Programul economic a fost total ineficient, dar a reprezentat o realizare ştiinţifică deosebită. În momentul de faţă se trece la o altă fază, la implicarea firmelor private în construirea infrastructurii cosmice a Statelor Unite. Deci NASA nu mai construieşte rachete şi nave cosmice, ci efectuează doar cercetările necesare. Efec­tuea­ză expertiza faţă de întreprinderile private care urmează să construiască aşa ceva şi dă proiectele spre realizarea unor firme private care sunt mult mai eficiente în gestionarea banului şi în obţinerea unor rezultate concrete. Sistemul birocratic de stat s-a dovedit să cheltuiască mult mai mulţi bani decât sunt necesari pentru a obţine anumite rezultate. Rezultatele obţinute nu sunt aşa de eficiente cum s-arputea obţine în regim privat. De exemplu, acum, NASA lucrează direct cu o firmă care este condusă de un miliardar american, un tânăr de 39 de ani foarte întreprinzător, un băiat care a plecat de la o pasiune deosebită pentru informatică, a creat sistemul ZIP 2, pe care l-a vândut, a luat milioane de dolari pe el, a creat după aceea sistemul PayPal, cu care se plăteşte pe internet, pe care l-a vândut cu câteva sute de milioane de dolari şi ulterior s-a implicat în construcţia de rachete şi de nave cosmice, care constituia o altă pasiune pentru el. Zona de IT, energie şi cosmos sunt pasiunile lui principale, bagă bani mulţi, iar NASA a încheiat contract cu el pentru a construi viitoarele nave spaţiale americane. Dar el reprezintă doar o firmă. Vor putea veni şi altele care să concureze.

 

A.A.: Se discută deja despre un turism spaţial, cu milioane de dolari locul într-o navă spaţială. Când credeţi că ar putea deveni fenomen de masă, având în vedere că fenomenul odată stârnit se va rostogoli?

D.P.: Preţul poate este de 30 de milioane de dolari şi aveţi dreptate că odată pornit fenomenul se va rostogoli. Să nu uităm că deocamdată câţiva miliardari ai lumii au zburat în spaţiul cosmic plătind câte 20, 30 de miloane de dolari pentru o călătorie de o săptămână la bordul unei staţii cosmice internaţionale. S-a început cu staţia cosmică MIR, se continuă cu staţia cosmică internaţională. Programul acesta de zboruri turistice la bordul staţiei cosmice orbitale va fi întrerupt pentru o perioadă mai lungă de timp pentru că sunt foarte mult rămase în urmă zborurile oficiale guvernamentale ale diferitelor state prin contract. Dar sunt în proiect numeroase structuri spaţiale private care vor constitui viitoare hoteluri pentru turişti, viitoare nave de transport ale turiştilor. Important este că investiţiile iniţiale sunt foarte mari, nu oricine îşi permite să le facă. Deocamdată pentru primele călătorii în spaţiul cosmic sau la limita spaţiului cosmic (şi nu de o săptămână, ci de câteva ore, cu rămânere în imponderabilitate şapte minute), Richard Branson, proprietarul grupului de firme Virgin, a creat o societate specială care construieşte o navă cosmică ce transportă câte şase oameni. Aceştia sunt duşi la limita atmosferei, îi lasă să vadă planeta dintr-un cerc negru unde nu mai există atmosferă, să plutească în imponderabilitate o perioadă de timp şi sunt readuşi pe Pământ. Biletul este de „numai” 200.000 de dolari. Dar locurile pe următorii trei ani sunt vândute deja! Sunt şi români care s-au înscris şi care încă nu şi-au găsit locul pentru că deja sunt ocupate pe mult timp înainte. Acest sistem urmează să fie pus în funcţiune. Sunt proiecte cu staţii orbitale gonflabile, cu ferestre mari, găuri mari acolo unde omul poate să stea câteva zile să admire planeta, să se învârtă în jurul pământului, să vadă fenomenele care se petrec în jurul pământului, în general în Univers, să vadă cum apune şi răsare soarele de 16 ori în 24 de ore. Toate acestea sunt lucruri fascinante şi oamenii vor plăti bani pentru a ajunge câteva zile în spaţiul cosmic.

 

A.A.: Preţul va scădea foarte mult în momentul în care va deveni un fenomen în masă.

D.P.: Nu extrem de mult, pentru că orice lansare în spaţiul cosmic costă. Deci cei care vor face în regim privat acest lucru vor trebui să aducă şi un profit. În primul rând să îşi acopere toate cheltuielile. De­sigur vor fi nave care vor pleca de pe Pă­mânt, poate câte două-trei pe zi, aşa cum sunt cursele de avioane.

 

A.A.: Cât de justificat este acest efort al omenirii de explorare a spaţiului cosmic. Este mai degrabă o alimentare a unei curiozităţi sau putem discuta despre explorarea unei oportunităţi?

D.P.. Să nu uităm că marile descoperiri ale lumii s-au făcut plecând de la curiozităţi. Omul, dacă nu mai este curios, moare ca specie. Omul prin natura lui este curios şi prin natura lui trebuie să ştie ce este cu el, de unde provine, care este locul lui în Univers. Noi deocamdată nu ştim care este originea vieţii pe Pământ. Că s-a dezvoltat aici, că în mare, s-au întrunit condiţii ca anumite bacterii să se producă, să se dezvolte, asta este o poveste de început, dar viaţa a evoluat şi a ajuns la fiinţe inteligente. Oare fără nicio contribuţie din exterior, oare această viaţă nu pluteşte sub forma unor anumite materiale biologice şi cade undeva pe planete unde are condiţii de desfăşurare? Toate aceste lucruri constituie întrebări foarte importante pentru noi. Noi trebuie să ştim cine suntem de fapt în acest Univers şi atunci când vom şti, vom putea investiga mai departe. Această curiozitate ne face să ne dezvoltăm ca societate. Fără dorinţa de a afla lucruri noi, de a progresa nu putem continua viaţa societăţii. Spaţiul cosmic ne oferă un câmp de investigare extrem de bogat.

 

A.A.: Există previziuni legate de zilele Terrei; cât suntem de stabili, cât suntem de vulnerabili în acest complex galactic?

D.P.: În cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite probabil că ştiţi că sunt preşedintele Comitetului ONU pentru Explorarea Spaţiului Paşnic Extra-atmosferic. Din acest comitet fac parte 70 de state ale lumii şi 29 de organizaţii internaţionale, interguvernamentale sau neguvernamentale, deci în cadrul acesta organizat la cel mai înalt nivel de expertiză se analizează şi probleme legate de vulnerabilitatea planetei, de afectarea ei de către fenomene extraterestre. Concluziile sunt pe de-o parte îngrijorătoare, pe de-o parte stimulative pentru a lua măsuri la nivelul planetei. Planeta noastră este foarte vulnerabilă, numai că fenomenele catastrofale care se manifestă legate de Pământ se petrec la nivel de generaţie. Generaţiile existente astăzi, care mai trăiesc, nu au memoria acestor evenimente care s-au petrecut acum multe alte generaţii. Unele din persoanele foarte în vârstă îşi aduc aminte de fenomenul Tungusk, când un meteorit a intrat în atmosfera terestră, nu avea mai mult de 45 de metri diametrul, dar a produs o undă de şoc atât de puternică încât a pus la pământ 2000 de km pătraţi de pădure, în Siberia, iar efectele luminoase de ionizare a atmosferei s-au văzut până în Anglia. În momentul de faţă se descoperă zilnic asteroizi care trec pe lângă Pământ la distanţe periculoase. Sunt asteroizi care pot ameninţa planeta. Dacă au dimensiuni mai mari de 140 de metri pot produce pagube regionale în­semnate. Acum 65 de milioane de ani un asterorid cu diametrul cam de 12 km a căzut pe pământ în zona peninsulei Yucatan, actualul Mexic, şi a dus la dispariţia dinozaurilor. Un nor de praf care a înconjurat pământul şi n-a mai lăsat lumina solară să lumineze şi a produs un fel de noapte terestră, a dus la dispariţia vegetaţiei, dispariţia dinozaurilor şi a altor elemente de faună care erau legate de ei. A dus însă la apariţia mamiferelor. Deci astfel de fenomene se pot petrece la intervale mari de timp, dar când vin şi se petrec sunt mult mai impresionante şi dăunătoare decât cele mai impresionante dezastre naturale pe care le întâlnim periodic cum sunt tsunami, vulcani, cutremure.

 

---