Epopeea prizonierului de război, Dimitrie Opriţi (Partea I)

Demersurile ziarului nostru pentru valorificarea istoriei orale care priveşte drama trăită de militarii români pe fronturile celui de Al Doilea Război Mondial dau roade care întrec orice aşteptări, fiind apelaţi de mulţi cititori care ne recomandă veterani dispuşi să-şi dezvăluie „povestea”. Iată însă că unul dintre cititorii noştri, profesorul Eugen Pă­du­rean, ne trimite chiar spre Primul Război Mondial, dându-ne spre publicare o ex­cep­ţională epopee, scrisă de bunicul său, Dimitrie Opriţi, într-un lagăr din Rusia, situat dincolo de Volga, unde între anii 1915-1918 a îndurat privaţiunile vieţii de pri­zonier. Manuscrisul în versuri ne dez­văluie un om înzestrat cu un real talent literar, cu o minte lucidă în stare să judece în con­diţii excepţionale faptele, întâmplările prin care trece. Din versurile scrise cu cerneală şi creion pe nişte foi de caiet şcolar răzbat de asemenea sentimente omeneşti puternice precum dragostea pentru familie, nostalgia pentru locurile natale, credinţa în Dumnezeu şi speranţa reîntoarcerii în satul natal. Am încercat să menţinem întru totul limbajul arhaic, regional, presărat cu multe cuvinte maghiare şi nemţeşti folosite în armata austro ungară.

Pentru început ne simţim obligaţi însă să arătăm cine este autorul epopeii, Dimitrie Opriţi, şi pentru aceasta ne folosim chiar de însemnările sale memorialistice, puse pe hârtie în aprilie 1959. Aflăm astfel că s-a născut „în 4 septembrie 1893 din părinţii Gheorghe din Mândruloc, a lui Nicolae Opriţi, zis Cucu, şi mama Elena Nădăban, iar mama mea Floare Velescu, a lui Vasilie Velescu şi Saveta Calinovici din Sîmbăteni, zis a lu Mişa”. Mai aflăm că Dimitrie Opriţi a mai avut doi fraţi primul, Pascu, născut în 1895 şi celălalt, Vasilie, care avea să moară în 1904. În anul 1899 Dimitrie a început a frecventa şcoala pe care a absolvit-o în 1906, an în care „a început a circula motorul cu benzină şi locomotivă”. Viaţa în cadrul bisericii este foarte importantă pentru el şi consemnează toate momentele legate de credinţa sa ortodoxă. Astfel aflăm că în 1908 „am început a învăţa cântările bisericeşti şi am intrat în strană”. Mai târziu a făcut parte şi din corul bisericii. Date importante ne sunt transmise despre gospodăria ţărănească, ocupaţii, construcţia acareturilor. Nu sunt uitate nici evenimentele istorice despre care a auzit, între care războiul din Balcani din 1912-1913 şi, bineînţeles, războiul mondial pe care l-a şi trăit şi care îi inspiră versurile. „S-a început războiul mondial şi făcându-se timpul de recrutare am fost dus la armată, la regimentul 33 Infanterie (de la Ineu n.n.), de unde în ziua de 27 decembrie am plecat la război în Galiţia. Tot în acest an în ziua de 24 octombrie m-am căsătorit cu prezenta soţie, Măriuţă Gurban, fiica lui Nicolae Gurban”. Dar nu i-a fost dat să lupte prea mult pe front pentru că pe 3 februarie 1915 a căzut prizonier şi a fost dus în lagăr. În vara lui 1915 a plecat pe front şi fratele Pascu, căzut la rândul lui prizonier şi mort în localitatea Totca, de holeră. În anii de prizonierat Dimitrie „a muncit ca rabotnic la ruşi, trambalând stepele Siberiei unde după un timp m-am aşezat la un loc la lucru agriculturei, la numitul Feodor Andreevici Fedoseev, din comuna Stepanovca, Gubernia Samara. În 1918 s-a terminat războiul şi prin 22 octombrie am plecat spre casă şi noi prizonierii. Am ajuns acasă în ziua de 8 decembrie 1918”. În continuare sunt povestite şi alte evenimente din viaţa sa din satul Sâmbăteni, dar ne-am oprit doar la perioada de viaţă relatată şi de versurile scrise în prizonierat. Epopeea ce o redăm mai jos are şi ea trei capitole. În primul este relatat drumul spre front, primele lupte, căderea în prizonierat, viaţa în lagăr şi cea de lucător agricol.

 

Din Galiţia până lângă Munţii Urali

Frunză verde măr roşcat

Când-deacasă am plecat

Eram tinerel băiat

Dar acum îs barbă tufoasă

Nu m-or mai cunoaşte acasă.

Foaie verde lemn uscat

Cum de-acasă am plecat

Pe drumul de la Arad

Către Gyoma - Solnok - Miscolcz

Fără de nici un pericol

Văzând că ne-am depărtat

Ziua bună ne-am luat

De la pomii înverziţi

De la bunii noşti părinţi

De la câmpul cel cu flori

De la fraţi de la surori

Ducându-ne fără veste

Adio iubite neveste.

Foaie verde lemn sucit

În Mişcolcz când am sosit

Din vagoane jos ne-am dat

Fărgaterum! A strigat

Minoyie aci ne-a dat

Dupa 'ceia tei cu rum

Ca să ne fie de drum

Auf marş! Striga căpitanul

Menet! Hornistul signalul

Şi am plecat din vecerne

Până noaptea într-o vreme

Şi ne-am dat jos din maşină

Lângă o electrică lumină

Aci ne-a dat tei cu rum

Să avem iară de drum

După 'ceea am plecat

Pân’ la un micuţ sat

Şi minayie ne-a dat

Tocma când s-o luminat.

Foaie verde de muscate

Luând raniţa în spate

Puştile-n umărul drept

Rău ne mai durea în piept

După două zile marş

Am sosit într-un oraş

Zemplen Megye Eperies

Unde ne-a dat pikszund flaiş (conservă n.n.)

Şi-am plecat ceva nainte

Prin tină până-n genunche

Unde mergeam voiniceşte

Ploaea în ochi ne stropeşte

Ajungând într-un sat mic

Am dat de un deal cumplit

Cu numele-n fricoşat

Care îi ziceau Carpat

Multe sate jefuite

Ni s-au întâlnit nainte

Care rupte şi decunguri (tranşee n.n.)

Cai morţi, oameni în mormânturi

Suindu-ne pe deal tare

Am dat şi de neaua mare

Ofiţirii osteniţi

Halt strigară, odihniţi

Ne puserăm jos pe neauă

Cu hainele cele noauă

Puţinel am odihnit

Apoi iară am pornit

Ofiţirii cum plecară

Anţel- apfalent! (în rînd) strigară

Tot prin neauă noi am mers

Pe munte pânăn-tr-un şes

Unde-am stat coloane jos

Înoptând, iar de pornit

Cătru-n oraş jefuit

Peste-o apă foarte iute

Care curgea de la munte

Pe o punte foarte-ngustă

Of sărmana ce regută

Că care era fricos

Luneca pe punte-n jos

Trecând puntea stăm în gloadă

Aptak (sus) strigă: piramidă

Stăm pe ţol, ne-a numărat

N-a rămas cineva-n sat?

Şi plecând de aici în marş

În Stropan, frumos oraş

După căi cârne şi drepte

Am răbdat foame şi sete

Cinci zile am călătorit

N' Mezolaborcz am sosit

Noi aici am înoptat

Simonayie (gustare) ne-a dat

Toată noapte-am stat la foc

Frig nu am răbdat de loc

 

Că din chipuri cătrănite

Am făcut feţe-negrite

Aici văzurăm noi multe

Căşi, vagoane jefuite

Şi am plecat mai departe

De sfarmlinie aproape

Auzeam noi când şi când

Tunurile bubuind

Din Mezolaborcz plecând

Văzurăm tunuri trecând

Pe de alta parte ele

Ne sosiră cară-n cale

Când stăteam noi la un pod

Dintr-un tun auzirăm poc!

Peste noi, dar unde dară

Ne-am spăimântat foarte tare

Că n-am ştiut că o să puşte

Peste noi pe ne ştiute

Dar mergând şi mai departe

Mai auzirăm şi din-tralte

Tunurile bubuind

Şi pământul tremurând

Mergând pe drumu de fer

Ajunserăm la un tunel

Mergeam şi ne poticneam

Unu d-altu ne loveam

Din zi noapte-ntunecată

Gândeam că nu se mai gată

Că era într-o lungime

D-un kilometru şi mai bine

Din tunel când am ieşit

Un oraş ni s-a zărit

Tocma-n ganiţă numit

Lupcor era jefuit

De muscalu cel cumplit

Aici noi am înnoptat

Bine ne-am adăpostat

Dimineaţă ne-am sculat

Vine unul împuşcat

Şi ne zice, scrieţi carte

Că astăzi pă voi vă-n parte

Şi scrieţi adio noroc

Că astăzi mergeţi în foc

Şi din Lupcor am plecat

Nu departe într-un sat

Unde in einglit am stat

Şi decunguri am săpat

Pe un deal foarte înalt

Două zile noi am stat

'N dimineaţa următoare

Nu putea nime să se scoale

Pe la opt ceasuri în zi

Începur-a bubui

Din şrapnele, din granate

Şi din puşte ecsplodate

Şi,o luarăm înapoi

Antel apfalenti (cîte unu) şi doi

Căţi pe cale, câţi pe-o parte

Câţi cădeau în groaza mare

Şi strigau, Oh fraţilor

Veniţi întru ajutor

Mergând noi în sat pe drum

Strigară: Forgaterum

Numărându-ne să ştie

Ne scrisără pe hârtie

 

Din trei sute jumătate

Dintr-o mie-a opta parte

Ne-nşirarăm toţi un glide

Şi-o luarăm înainte

Şi ne spune căpitanul

Că avem să căutăm duşmanul

Căutându-l nu drum lung

Ne aflarăm în decung

Noi mergeam tot înainte

Plumbu ne-ntâlnea fierbinte

I-ar masin gever puşca (mitraliera)

Că cu coasa ne cosea

Începură tunurile

De răsturnau dealurile

Şi cădeau voinici flăcăi

 

Ca şi vara fânu-n clăi

Şi aşa pe deal, pe vale

Mult amar era în cale

Flămânzi, setoşi acei voinici

Mulţi cădeau morţi pe potici

Sturmuri (atacuri) multe-am întâlnit

Dar odat s-a nimerit

Că pe noi ne-a biruit

Muscul (rusul) cel răutăţit

Şi făcură sturmul mare

Cât nu mai era scăpare

Era jerul foarte greu

Şi neaua până la brău

Şi din laturi ne-o puşcat

Până ce ne-au cunjurat

Cât mureau, cât pe cât răneau

Câţi rămâneau vii prindeau

Ne prinseră într-o noapte

Ne desgrătară de toate

Baionet, puşcă din spinare

După aceea de mâncare

Au luat de la noi tot

Şi ne-a trimis cu stramport

Şi pe zi ce tot mergeam

Noi tot mereu ne gândeam

Oare când la loc sosim

Puţin să ne odihnim

Două săptămâni din pas

Am ajuns într-un oraş

Un oraş mare bogat

Ce de rus a fost luat

Cu drod (sârmă) roata îngrădit

Şi cu şanţuri întărit

Ajungând la loc numit

Ne-am pus noi pe odihnit

În staţie la maşină

Unde-avuserăm odihnă

Puindu-ne pe maşină

Să ne ducă-n ţară strină

Şi pornind noi cu maşina

N-am ştiu de cei odihna

Că-n vagoanele de boi

Ne-ngrămădiră pe noi

În graniţă când am stat

Ziua bună ne-am luat

De la părinţii de-acasă

De la scumpă Ţara noastră

În Kiev când am ajuns

Mari minuni că ne-a cuprins

Mănăstirile înalte

N-frumuseţate şi bogate

Mergând noi tot ne-am mirat

Şi-ntr-un raion ne-a băgat

Era cetate mărită

Şi cu ziduri întârită

Noi stam noaptea şi ziua

De mâncare să ne dea

După multă aşteptare

Am căpătat de mâncare

Două zile de ujină

Apoi ne puse pe maşină

O luasem ziuă bună

Două săptămâni ne-am dus

Şi departe am ajuns

Într-un oorăşel rusesc

Tocmai peste râul Volga

Unde nu era nici vorba

Saroca-i zic, îl numesc

Apoi ne dederăm jos

Ne numărase pe toţi

Ne luară rânduri, şire

Să ne ducă la fartier (încartiruire)

La fartier cum am sosit

Ostăniţi şi obosiţi

Ne părea că-i bine Doamne

Dar nu mai puteam de foame

În dimineaţa următoare

Ne dădură de mâncare

Civili se minunau

Ca la minuni se uitau

Dar se şi milostiveau

Ca creştini milă dădeau

Cine pâne, cine sare

Cine bani, cine ce are

Trei luni noi închişi am stat

Pân la lucru ce ne-a dat

Şi la lucru noi am stat

Doi ani până ca-n servieat

Eu aceste rândurele

Scrise cu mânile mele

Îngândurat de multe gânduri

Am scris eu aceste rânduri

Patima din aceşti ani

Ce ne mâncam cu duşmani

Aşa astea zile mari

Am scris eu acest bucvari (epistolă)

Ca să pomenească toţi

Fiii noştri, strănepoţi

Ca să aibă-n mintea lor

Necazul părinţilor

Aşa Doamne Bunule

Pe noi sfinte scapă-ne

Şi pe noi şi strănepoţi

Să trăiască-n pace toţi

Ca nici când să nu mai fie

Această nefericire

Scris-am eu Dimitrie

 

Semnătura:

Opriţiu

Prizonier în Rusia, 1917 2-15 iulie

 

---