Problema Holocaustului - Documentele vorbesc

Mereu auzim la televizor şi citim în presă despre crimele săvârşite de către poporul român împotriva poporului evreu în timpul celei de-a doua mari conflagraţii mondiale. Mă întreb, cei ce scriu nu studiază suficient documentele epocii respective? Temuta organizaţie, Garda de fier a fost judecată şi totodată achitată de către Tribunalul de la Nürnberg. Rămîne atunci mareşalul Antonescu. Dar mi-a căzut în mână un document ce aparţinea preşedintelui Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România din acea perioadă doctor Wilhelm Filderman. Iată ce declară:

„Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii EvreilorRomâni, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda, Broadway at 71 St, declar următoarele:

(…) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti (s.n.).

Trebuie să subliniez că populaţia română nu este antisemită (;).

Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momentele de grea încercare din timpul infernului nazist în Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple:

Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina;

El a dat paşapoarte în alb, pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;

Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

Menţionez aceasta pentru a sublinia faptul că Poporul Român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul Ţării, şi-a demonstrat sentimentele de umanitate şi moderaţie politică.”

Aceasta declară preşedintele Federaţiei Comunităţilor E-vreieşti din acea perioadă.

Între timp mi-a mai căzut în mînă un articol scris de către Nicolae Iorga în „Neamul Românesc” din 6 iunie 1940 cu numele „De ce atâta ură”. Iată articolul:

„Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri cari şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale cărei valuri de ură s-au deslănţuit ca sub o comandă nevăzută.

De unde atâta ură? Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi bunătatea noastră? Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.

Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele, destui dintre ei şi-au dat sufletul.

Li s-au smuls hainele şi li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire”.

Nu vreau să apăr dar nici să acuz dar te las pe tine onorat cititor să judeci în subconştientul tău şi să tragi concluziile necesare.