Sectiuni
V-a placut acest articol?
Arhiva
| Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sa | Du | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | |||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | |
| 27 | 28 | 29 | |||||
Chestionar: OGM
O fetiţă de doar şase ani a murit la Braşov, în urmă cu o săptămână, părinţii acuzând medicii că au amânat momentul unei operaţii salvatoare. În urma autopsiei s-a descoperit că fetiţa avea ficatul de trei ori mărimea normală, având două chisturi hidatice pe ficat, ambele de mărimea unui grapfruit. Medicii acuză şi ei, la rândul lor, familia de neglijenţă. Părinţii au făcut însă plângere la Poliţie şi la Colegiul Medicilor pentru a ancheta cazul.
Operaţia a fost amânată
Totul a început în urmă cu două săptămâni, când mama fetiţei a observat că abdomenul copilului era umflat. În ciuda descoperirii, fetiţa nu a acuzat niciun simptom de boală sau stare de rău. Părinţii fetiţei au dus-o imediat la medicul de familie care a trimis-o la Spitalul de Copii Braşov. La spital, fetiţa a fost supusă mai multor analize, descoperindu-se pe ficat două chisturi hidatice hepatice. Aceste chisturi apar în urma contaminării cu ouăle unor paraziţi (tenii) ai căror purtători sunt animalele domestice.
Când a ajuns la spital cu fetiţa, pe 24 iulie, mamei Sorinei i s-a spus să revină a doua zi, sâmbătă, pentru ca fetiţa să fie văzută de un medic chirurg, recomandat a fi „foarte bun”. „Sâmbătă (25 iulie - n.r.) am venit din nou, i s-a făcut o ecografie la care au fost văzute cele două chisturi şi după aceea a făcut şi un RMN. Fetiţa a fost programată la operaţie pentru ziua de joi. Joi însă, chirurgul care trebuia să o opereze a avut alt caz mai complicat şi ne-a spus că o s-o opereze luni, şi, până atunci, să o ţinem pe tratament. Ne-a spus că putem să mergem acasă, până atunci. Şi l-am întrebat, de mai multe ori, dacă nu e niciun pericol. Mi s-a spus că nu e niciun pericol, pentru că e sub tratament”, a povestit, cu ochii în lacrimi, mama fetiţei, Corina Costea. Tratamentul primit de fetiţă consta în administrarea, de două ori pe zi, a câte unei jumătăţi dintr-o pilulă de Zentel, medicament împotriva paraziţilor. Mama fetiţei crede că medicamentul a fost mult prea puternic pentru Sorina şi din cauza asta a făcut şocul anafilactic.
După ce a stat câteva zile în spital, joi după-amiază, părinţii au luat-o pe Sorina acasă în urma unei înţelegeri verbale cu medicii, nu în baza unui bilet de externare. „Nu i s-a făcut externarea, ni s-a spus că putem pleca liniştiţi. Numai că atât cât a stat în spital nu i s-a făcut tratamentul acesta. Nu înţeleg de ce nu au ţinut-o şi în spital pe noul tratament, sub supraveghere”, se întreabă mama fetiţei. După un tratament de câteva zile, părinţii urmau să o aducă la spital pe copilă duminică, la ora 16.00, pentru a fi pregătită pentru operaţia programată luni. „Vineri a mâncat, şi-a făcut baie, a fost bine, ne-am jucat până seara târziu. Iar la ora trei noaptea i s-a făcut rău. La început doar tuşea. Am chemat Ambulanţa. Dar fetiţei i s-a umflat guriţa, limbuţa, n-am mai putut să aşteptăm. Am plecat noi cu maşina la spital. Dar, când am ajuns nu mai era nimic de făcut. Ni s-a spus că a făcut şoc anafilactic şi stop respirator. Acolo, atunci, am cerut numărul de telefon al doctorului chirurg şi nimeni nu a vrut să ni-l dea”, a rememorat mama Sorinei clipele prin care a trecut. Trupul fetiţei a fost dus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov, care, în urma necropsiei, a stabilit cauza exactă care a provocat decesul.
Rezultatul autopsiei în cazul micuţei de şase ani a arătat că fetiţa s-a stins din viaţă după un şoc anafilactic provocat de spargerea unuia dintre cele două chisturi care trebuiau extirpate prin intervenţia chirurgicală amânată pentru luni. Medicul legist care a realizat autopsia fetiţei, dr. Oana Toma Grădinaru a declarat luni că boala fetiţei era în stare avansată din câte a reieşit în urma autopsiei. Pe ficatul micuţei, medicii au descoperit două chisturi hidatice imense, de mărimea unui grepfruit, unul având diametrul de 14/11/8 cm, iar cel de-al doilea cu doi centimetri mai mic. Potrivit medicului legist, ficatul fetiţei era foarte afectat şi avea de trei ori mărimea normală. „Este o boală frecventă, care avansează relativ lent, produsă de larvele unor paraziţi, un fel de tenie. După cum arătau leziunile, boala era veche de cel puţin doi ani - doi ani-jumate. Ficatul era mult prea mare, ca cel al unui adult. Când unul din aceste chisturi s-a rupt, s-a produs o reacţie alergică, copilul a intrat în şoc anafilactic, cu edem laringian masiv”, a explicat medicul. Specialistul a explicat că ruptura în cazul chistului putea fi determinată fie de presiunea lichidului din interiorul chistului care ar fi putut surveni spontan, fie în urma unei lovituri, dar această teorie este mai puţin probabilă din cauză că pe trupul fetiţei nu au fost descoperite leziuni. Medicul a mai spus că medicamentul care i s-a administrat fetiţei era prea slab pentru a fi el cauza şocului şi, totuşi, dacă ar fi provocat o reacţie alergică, s-ar fi văzut mult mai devreme, nu după trei administrări, a câte jumătate de pastilă. Fetiţa a luat prima doză de medicament joi seara şi au mai urmat două doze vineri dimineaţa şi vineri seara.
Cazul se complică nu numai din cauza acuzaţiilor aduse de mama medicului că ar fi amânat operaţia fără motiv, dar părinţii fetiţei susţin că i-ar fi dat acestuia sume importante de bani pentru a fi siguri că operaţia decurge bine. „A internat-o sâmbătă. Dar apoi, de luni până joi, când urma s-o opereze, doctorul chirurg nu a venit niciodată la ea să o consulte sau să o vadă. De fiecare dată când mergeam eu la el în cabinet, el se juca pe calculator”, acuză mama fetiţei Mama a mărturisit că i-a dat medicului chirurg 1.400 de lei pentru a fi sigură că fetiţa ei se află pe mâini bune. „I-am dat bani, aşa cum se face în spital. Am dat 14 milioane de lei vechi. I-am spus medicului că mă pot duce cu ea oriunde, dacă trebuie, numai să se facă bine, că aveam posibilitate. I-aş mai fi dat şi alţi bani, numai să ştiu că fetiţa se face bine”, a mai spus mama fetiţei, încă şocată că şi-a pierdut fetiţa. „Am auzit un medic de la spital că a spus că fetiţa a murit în afara spitalului şi că la cererea mea am luat copilul acasă. Cum să fie cererea mea, când ei mi-au spus că pot să o iau acasă? I-am întrebat de mai multe ori dacă nu e vreun pericol. Mi-au spus că pot s-o iau acasă”, a mai spus mama Sorinei, care a vorbit despre nenorocirea prin care trece pentru a face cunoscut cazul, în speranţa ca altora să nu li se întâmple ceea ce i s-a întâmplat copilei.
Părinţii vor ca cei vinovaţi pentru moartea fetiţei să fie traşi la răspundere. În acest sens, au făcut deja plângere la poliţie şi la Colegiul Medicilor pentru a începe şi ei o anchetă în acest sens. Poliţiştii braşoveni au început deja investigarea acestui caz. „În data de 1 august, ora 04.20, Secţia 2 Poliţie Braşov a fost sesizată telefonic, de un medic de la Spitalul de Pediatrie Braşov, cu privire la faptul că, în jurul orei 03.10, la acest spital a fost adusă decedată minora de 6 ani. Poliţiştii s-au deplasat imediat la spital şi, din primele verificări, a rezultat faptul că minora se afla în evidenţa spitalului, urmând un tratament la domiciliu. La spital, medicii au constatat decesul minorei. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea circumstanţelor în care a survenit decesul minorei”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Braşov.
Ancheta Poliţiei şi cea a Colegiului Medicilor se desfăşoară în paralel pentru a vedea cine se face vinovat de moartea fetiţei şi dacă medicul chirurg care ar fi trebuit să o opereze este cel care a greşit, aşa cum acuză părinţii. Pentru această anchetă, Colegiul Medicilor Braşov a desemnat o comisie formată din trei membri specialişti. Potrivit dr. Sorin Gârbacea, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Braşov, pentru ancheta realizată de colegiu, după rezultatele autopsiei, vor urma şi alte probe, toxicologie, imunologice, histologice etc., în funcţie de investigaţie. „Se începe ancheta pentru acest caz conform metodologiei. S-a realizat o comisie de anchetă formată din trei medici. Rezultatele autopsiei sunt preliminarii, pentru a avea de la ce porni, urmează o serie întreagă de alte analize. S-au colectat probe în timpul autopsiei pentru diferite analize complementare, toxicologie, imunologice, histologice etc. Rezultatele pot ajunge şi în trei sau chiar patru săptămâni, iar ancheta se poate prelungi”, a spus dr. Gârbacea.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii din Braşov, dr. Marcel Albean, susţine că fetiţa a murit în afara spitalului, precizând că nu medicul chirurg a fost cel care a prescris tratamentul pacientei. „Se va stabili, după anchetă, dacă tratamentul primit de pacientă a fost corect. Dar trebuie precizat că tratamentul a fost prescris de un medic specialist în probleme digestive, nu de medicul chirurg. Acesta este protocolul medical în asemenea cazuri, întâi se face tratament medicamentos şi apoi cel chirurgical. Oricum, pot să vă spun că boala de care suferea pacienta a evoluat timp de câţiva ani. Înţelegem că părinţii sunt supăraţi, dar se va face o anchetă”, a precizat dr. Marcel Albean, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii Braşov.
În plus, medicii susţin în continuare că fetiţa nu reprezenta o urgenţă medicală. Atât medicul legist, cât şi dr. Marcel Albean, directorul medical şi purtătorul de cuvânt al spitalului de copii, au explicat că, din punct de vedere al protocolului medical de selectare a urgenţelor, chisturile hidatice nu reprezintă o urgenţă medicală. „Teoretic, dacă este mare şi se poate opera, se operează, dar nu este o urgenţă. El se poate rupe în secunda următoare sau se poate rupe peste cinci ani. Nu se putea estima. La asemenea dimensiuni, nu poţi să spui decât că sigur se vor rupe la un moment dat, şi că trebuie făcut ceva, adică operaţie, când nu se mai poate trata. Urgenţele sunt de mai multe grade. Când sângerează în abdomen sau se sparge şi curge în abdomen, este o urgenţă imediată. Este o urgenţă medie când trebuie operat, dar se poate temporiza câteva zile”, a explicat medicul legist Toma. Acesta a explicat că tratamentul pe care l-a făcut fetiţa era un tratament în pregătirea operaţiei, pre-operator şi nu pentru a trata chisturile, acest tip de tratament medicamentos realizându-se înaintea operaţiei, pentru a proteja pacientul, dar şi după, tot în vederea unei protecţii. În cazul în care chistul s-ar fi spart în timpul operaţiei, corpul să fie pregătit să lupte împotriva infecţiei, a mai explicat medicul.
Medicii îi acuză pe părinţi de neglijenţă
În timp ce părinţii copilei îi acuză pe medici de neglijenţă şi medicii îi acuză la rândul lor pe părinţi de acelaşi lucru. Ei spun că părinţii copilului se fac răspunzători pentru starea avansată de boală în care micuţa a ajuns la spital, afirmând că un abdomen umflat cum era cel al copilei nu avea cum să treacă neobservat de părinţi, mai ales că boala era mai veche. „Părinţii nu au nicio răspundere că acele chisturi au ajuns la mărimea aceea, iar ei să nu vadă nimic? Există şi o neglijenţă a părinţilor, pe care ei nu o vor recunoaşte. Să lăsăm însă autorităţile şi comisiile să îşi facă anchetele, şi vom vedea. Cine a greşit să plătească”, a mai spus purtătorul de cuvânt al spitalului, Marcel Albean. El a mai amintit că înainte să fie lăsată să plece acasă, părinţilor Sorinei li s-a explicat că fetiţa nu trebuie să depună efort şi trebuie să stea cât mai liniştită. Dar în noaptea dinaintea decesului, copilul s-a jucat până seara târziu şi a fost chiar şi la piscină, activităţi care ar fi putut determina ruperea chistului.
Cazul se complică şi din cauza inexistenţei, cel puţin pe moment, al unui bilet de externare, ceea ce înseamnă, teoretic, că fetiţa era internată în spital în momentul în care a murit. Nici medicul legist nu a găsit vreun bilet de externare ataşat la dosarul cu analizele şi foaia de observaţie de la internarea din 27 iulie a Sorinei. Nici la Spitalul de Copii n-a fost încă descoperit biletul. „Dacă a ieşit din spital cu bilet de externare sau fără bilet de externare, nu pot să vă spun acum. Urmează să se stabilească exact pentru că, în mod normal, se pleacă din spital cu bilet de externare. Pot să vă spun că am văzut foaia de observaţie a copilului. Era specificat de medic că părinţii au luat copilul de comun acord. Este o semnătură, dar în locul mamei, este semnătura unei mătuşi, care s-a dat drept mama fetiţei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Braşov.
Scrie un comentariu
Comentarii (0 scris)
Mai multe stiri
- Bătaie cu mături între preoţi în Biserica Naşterii Domnului din Betleem
- 50 de refugiaţi coreeni incită la violenţă prin manifeste şi bani împotriva regimului de la Phenian
- Kim Jong-il a murit
- Iranul va judeca 15 persoane acuzate de spionaj pentru SUA şi Israel
- Obama salută succesul extraordinar al Statelor Unite în Irak
- Dumitru Prunariu: „În societatea românească, întâi, a trebuit să recunoască străinii valoarea cuiva pentru a fi recunoscută şi de români”
- EXCLUSIV. Interviu cu Dumitru Prunariu
- Ping-pong cu dosarul revoluţiei!
- Românul nu renunţă la a celebra munca prin dulce leneveală. Marele regret: 1 Mai a căzut duminica!
- Denumiri noi pentru trenuri vechi
- Marcel Iureş despre cultură şi instituţii: „Autorităţile au impresia că pot controla şi de cele mai multe ori din „dragoste” îi sugrumă pe artişti”
- Premiile Ig Nobel pe 2011
- Jean-Claude Van Damme, pentru o zi la Jilava
- Homo sapiens şi omul de Neanderthal nu prea se întâlneau
- DiCaprio şi Scorsese ar putea colabora din nou, la un remake al filmului "The Gambler"







Eveniment


