V-a placut acest articol?
Chestionar: Victor Ponta
Peste 25 de instructori auto independenţi au protestat, marţi dimineaţă, în faţa sediului Autorităţii Rutiere Române Cluj faţă de măsurile inspectorilor instituţiei, care au dat amenzi de câte 4.000 de lei unor instructori, pe motiv că activează fără autorizaţii, transmite Mediafax.
Protestatarii s-au adunat în faţa sediului ARR Cluj şi au susţinut că ei îşi desfăşoară activitatea având toate actele legale în regulă, cerând şefului ARR Cluj remedierea situaţiei.
Instructorii au ameninţat cu proteste, cu plângeri penale şi cu sesizarea prefectului judeţului Cluj faţă de măsurile ARR.
"Mai mulţi colegi au fost amendaţi de ARR Cluj cu câte 4.000 de lei, pe motiv că îşi desfăşoară activitatea fără forme legale, ceea ce nu e adevărat. Activitatea noastră e reglementată de o lege apărută în iunie 2009, dar care nu are norme metodologice de aplicare. Până la apariţia normelor, ARR nu ne poate amenda", a declarat Marin Boboc, reprezentant al instructorilor auto independenţi.
El a reclamat comportamentul inspectorilor ARR Cluj, pe care i-a acuzat de abuz.
"Noi suntem instructori cu atestat şi autorizaţii şi practicăm această activitate de 15-20 de ani. Plătim la zi taxe şi impozite către stat, la Finanţe, la Pensii şi la CJAS, şi nu permitem nimănui să facă astfel de abuzuri, prin care ni se interzice dreptul la muncă", a spus Boboc.
Vasile Archiudean, unul dintre instructorii amendaţi, a declarat, la rândul său, că a primit, o sancţiune de 4.000 de lei pentru lipsa autorizaţiei, deşi el are toate actele în regulă.
"Nu voi plăti amenda şi o voi contesta. Este un abuz care a adus prejudicii de imagine instructorilor auto independenţi", a spus Archiudean.
Instructorii auto au cerut explicaţii directorului ARR Cluj, Mihai Badiu, şi i-au solicitat să nu mai aplice amenzile, dar acesta a spus doar că aşteaptă în scris sesizările lor, urmând să le răspundă la fel.
"Nu îmi cereţi să nu aplic legea, aveţi răbdare până în 10 august, când ar trebui să apară normele metodologice", a spus Badiu.
Avocatul instructorilor, Szocs Sandor, le-a recomandat acestora să conteste amenzile în instranţă şi să depună plângeri administrative şi penale împotriva inspectorilor ARR, pentru abuz în serviciu.
În cursul zilei de marţi, instructorii vor merge la Prefectura Cluj pentru a discuta cu prefectul Florin Stamatian.
În judeţul Cluj, activează circa o sută de instructori auto independenţi.
Scrie un comentariu
Comentarii (1 scris)
-
Scris de ady, 22 Iulie, 2009 21:34:17dupa modelul "spiru haret" hai sa scoatem soferi pe banda rulanta, sa avem accidente pe cine amenda gaborii si carnagiu pe sosele...ARR-ul sa ia masuri pt.ca de asta sunt platiti si bine fac.











