SFÂNTU GHEORGHE. Consultaţii pentru prefect

Sectiuni

V-a placut acest articol?

(total 0 voturi)

Arhiva

Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829


Citeşte varianta PDF

Taras Bulba - N.V. Gogol. Regia: Vladimir Bortko





Chestionar: OGM

Consumaţi alimente modificate genetic?






Dimensiunea fontului: Decrease font Enlarge font
image Vicepreşedintele PDL George Scripcaru a declarat, vineri, la Sfântu Gheorghe, că şi în Covasna va avea loc o schimbare la conducerea Prefecturii, iar democrat-liberalii se vor consulta cu reprezentanţii UDMR în legătură cu nominalizarea viitorului prefect.George Scripcaru, vicepreşedinte al PDL, responsabil pe linie de partid de organizaţiile judeţene din Covasna şi Harghita, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în perioada următoare va trebui, "probabil", luată în discuţie şi situaţia prefectului de Covasna, Codrin Munteanu, care fusese propus pentru această funcţie de PSD."Poate că au fost motive procedurale care au stat la baza situaţiei de faţă (faptul că prefectul nu a fost schimbat din funcţie - n.r.). Sunt de părere că trebuie făcută şi aici o modificare din acest punct de vedere, tocmai pentru a gestiona situaţia sau pentru a dezvolta o activitate mai bună, din punctul ăsta de vedere, în judeţul Covasna", a spus Scripcaru. El a afirmat că, în acest caz, PDL va ţine cont şi de părerea reprezentanţilor UDMR. "Trebuie să avem o consultare în acest sens, o să discutăm şi o să găsim o variantă care să fie benefică şi să fie, din punctul de vedere al ambelor părţi (PDL şi UDMR - n.r.), acceptată", a conchis vicepreşedintele PDL.Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, declara, vineri, că, în opinia sa, prefectul de Covasna, Codrin Munteanu, trebuia să plece din funcţie odată cu ceilalţi prefecţi susţinuţi de PSD, adăugând că acesta nu are nicio legătură cu Prefectura şi cu cetăţenii din judeţ."Mi se pare normal ca în Covasna să fie un prefect maghiar. Nu ştiu de ce actualul prefect (Codrin Munteanu - n.r.) mai stă în funcţie. El, dacă e un om de caracter, fiind numit de PSD şi PSD a plecat de la guvernare, ar fi trebuit să plece şi el", afirma Kelemen. Kelemen preciza că locul lui Munteanu este în Bucureşti, făcând referire la faptul că acesta a fost subprefectul Capitalei înainte de a fi numit în funcţia de prefect de Covasna.
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru tiparit

Scrie un comentariu comment Comentarii (0 scris)

Mai multe stiri

ziare magazinul de ziare Ziare eXTReMe Tracker