Adrian Năstase despre Revoluţie şi cei 20 de ani care au trecut

Politicianul Adrian Năstase povesteşte, în interviul acordat Agenţiei MEDIAFAX, despre Revoluţie şi despre ce au însemnat ultimii 20 de ani pentru el şi pentru societatea românească.

Adrian Năstase: Trăim un moment de dezorientare, despre care eu sper că nu va degenera într-unul de scepticism faţă de democraţie.

Reporter: Ce funcţie aveaţi la Revoluţie?

Adrian Năstase: În 1989 eram cercetător, încă tânăr, în cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, poziţie în care mă aflam de cinsprezece ani. Mă ocupam de drept internaţional. La acel moment, era cariera la care mă gândeam şi pentru anii următori. Cu câteva zile înainte de evenimentele din 1989, nu mă gândeam la faptul că mă voi implica în politică în doar câteva săptămâni, că voi ajunge ministru de Externe în câteva luni, într-un guvern democratic de după îndepărtarea regimului comunist.

Reporter: Ce făceaţi în acele zile?

Adrian Năstase: Ca de obicei, în acea perioadă a anului, finalizam contractele de cercetare. Evenimentele de atunci s-au succedat însă foarte repede, multe detalii s-au pierdut pur şi simplu. Am ajuns destul de rapid din Institut în Comisia de politică externă a CPUN. Implicarea mea s-a datorat unei anumite experienţe care se căuta atunci. Exista mult entuziasm, dar nu era clar pentru toată lumea ce trebuia făcut, la nivel instituţional-legislativ şi guvernamental. Asta m-a adus până la urmă şi în postura de a fi nominalizat in poziţia de ministru de Externe. În acele zile însă nu mă gândeam la o carieră politică.

Reporter: Ce aşteptări aţi avut? S-au împlinit?

Adrian Năstase: Aşteptările erau oarecum în sensul a ceea ce ştiam despre dezvoltarea statelor democratice. Avusesem unele contacte cu Occidentul prin lecturi sau in cadrul ADIRI sau cu ocazia unor vizite de studiu şi, dincolo de o anumită retorică de compromis care se practica în acele vremuri, ştiam foarte bine faptul că dezvoltarea României nu se poate produce într-un regim totalitar, precum era cel comunist. Primele aşteptări se legau pur şi simplu de viaţa noastră de fiecare zi. Statele vestice erau un model. Ce trebuia noi să facem însă nu era un lucru foarte clar, trebuia să învăţăm din mers, raportându-ne la o realitate care nu era cea din Occident.

Multe dintre aşteptări s-au împlinit. Altele nu, dar aici nu pot fi decât subiectiv. România de astăzi nu mai este cea din 1989. A trecut prin transformări structurale fundamentale şi mă simt mândru că am fost parte la acest proces. Acum, suntem parte a unui centru de putere european şi nord-atlantic, cu perspective pentru viitor. De noi depinde însă ce, când şi cum fructificăm. Asta, apropo de speranţe.

Reporter: Unde se află societatea românească în acest moment?

Adrian Năstase: Din punctul meu de vedere, aş lega răspunsul de la această întrebare de cel dat la întrebarea anterioară. Nu putem ascunde lucrurile care nu merg. Societatea românească este divizată şi radicalizată şi este, în proporţii mari, afectată de probleme sociale şi economice la care aşteaptă răspunsuri, de la clasa politică în primul rând. Trăim un moment de dezorientare, despre care eu sper că nu va degenera într-unul de scepticism faţă de democraţie. Ştiu că mulţi spun că nu există condiţiile pentru aşa ceva. Eu nu aş fi atât de sigur, atâta timp cât retorica populistă şi pe alocuri extremistă este încă folosită pentru influenţarea electoratului, fiind legitimată de la cel mai înalt nivel al statului.

La 20 de ani de la evenimentele din 1989, societatea românească se află în faţa unui test, care se va întinde, probabil, pe următorii cinci ani. Asta este tot ceea putem spune acum. Eu vreau să fiu însă optimist şi să cred că românii vor şti să aibă reacţiile cele mai corecte în faţa riscurilor de derapaj.

Reporter: Consideraţi că Silviu Brucan a avut dreptate când a făcut pronosticul privind cei 20 de ani?

Adrian Năstase: Acum 20 de ani, ne simţeam jigniţi de previziunile lui Brucan. Acum 10 ani, ne temeam de faptul că a fost prea optimist. Acum, când trebuie să evaluăm adevărul poziţiilor sale stăm şi ne întrebăm dacă a avut sau nu dreptate. Din nou, totul depinde de referenţial, de aşteptări. Dacă referenţialul a fost foarte îndrăzneţ, atunci suntem dezamăgiţi. România nu este astăzi la nivelul de democraţie şi dezvoltare al Germaniei, spre exemplu. România nu este însă nici o dictatura sud-americană, deşi nu suntem din păcate foarte departe de asta. Vom fi cu adevărat învingători dacă nu vom permite transformarea României într-o pseudo- democraţie si dacă vom păstra lucrurile bune câştigate în ultimii 20 de ani.

 

---