Sectiuni
V-a placut acest articol?
Arhiva
| Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sa | Du | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | |||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | |
| 27 | 28 | 29 | |||||
Chestionar: OGM
Este evident faptul că România se află într-un proces prelungit de modernizare a infrastructurii. E adevărat, avansăm cu viteza melcului, dar avansăm. Şi mă refer aici la drumuri, autostrăzi etc.
Pe de altă parte, există un sector, care, după toate statisticile, pare să fie dat uitării de către autorităţi. E vorba despre un sector care a evoluat cel mai puţin în ultimii 20 de ani, deşi lucrurile ar fi putut sta mult mai bine. Probabil unii dintre dvs aţi ghicit: mă refer la CFR. Începând de la condiţiile de călătorit şi până la calitatea serviciilor care ţin de relaţiile publice, CFR-ul arată în prezent aproape la fel ca acum 20 de ani.
În 1990, mergeau cu trenul nu mai puţin de 408 milioane de compatrioţi, alte 781 de milioane apelând pentru deplasare la mijloacele de transport auto în comun. Cum stau lucrurile astăzi? Ei bine, în prezent, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, doar 70 de milioane de cetăţeni au curajul să mai urce într-un tren personal din România. În vreme ce cu alte mijoace de transport în comun circulă acum circa 260 milioane de oameni.
Cel mai simplu calcul scoate în evidenţă faptul că, după 20 de ani, CFR-ul a pierdut 82,8 la sută dintre clienţi. Mergând pe aceeaşi logică, dacă lucrurile vor evolua în acelaşi ritm, am putea avea surpriza să constatăm că CFR-ul va da faliment!
Cine este vinovat de atingerea acestui nedorit record? Probabil unii dintre dvs veţi spune că CFR-ul a scăzut din cauza creşterii parcului auto. Nu este adevărat! Şi cel mai bun contra-argument este să ne uităm la vestici. Şi acolo oamenii îşi cumpără maşini pe rupte, încă mai multe decât la noi, dar CFR-ul lor este încă folosit de cetăţeni.
Din păcate, exlicaţia reală este alta. De fapt, nici nu trebuie să fii specialist ca să realizezi că lumea a abandonat mersul cu trenul în primul şi în primul rând din cauza condiţiilor oferite de CFR. Cine nu mă crede să urce în primul tren întâlnit în cale. În mod sigur va spune că subsemnatul este prea blând în aprecieri!
O altă cauză ţine de calitatea serviciilor în ceea ce priveşte relaţia cu publicul. Bunăoară, orarul de funcţionare al trenurilor, care poate fi obţinut telefonic prin apelarea unui număr scurt. Sunaţi şi încercaţi să vă programaţi o călătorie în acest mod! Ori mergeţi la ghişeele din gări! Peste tot (mă rog, nu mă judecaţi acum după excepţii) vă veţi lovi de chipuri împrietrite, plictisite, îmbătrânite înainte de vreme. În loc de persoane prompte, serviabile, cum sunt cei de la agenţiile de turism, de pildă, gata să vă lămurească pe loc la orice întrebare.
Adevărul este că, timp de 20 de ani autorităţile n-au mai investit aproape nimic în infrastructura CFR. Avem nevoie de bani pentru investiţii masive, atât în vagoane, cât şi în servicii. Avem nevoie de o strategie serioasă pe termen lung. Pentru a putea reda CFR-ului măcar o parte din strălucirea de odinioară.
Scrie un comentariu
Comentarii (0 scris)
Mai multe stiri
- Bătaie cu mături între preoţi în Biserica Naşterii Domnului din Betleem
- 50 de refugiaţi coreeni incită la violenţă prin manifeste şi bani împotriva regimului de la Phenian
- Kim Jong-il a murit
- Iranul va judeca 15 persoane acuzate de spionaj pentru SUA şi Israel
- Obama salută succesul extraordinar al Statelor Unite în Irak
- Dumitru Prunariu: „În societatea românească, întâi, a trebuit să recunoască străinii valoarea cuiva pentru a fi recunoscută şi de români”
- EXCLUSIV. Interviu cu Dumitru Prunariu
- Ping-pong cu dosarul revoluţiei!
- Românul nu renunţă la a celebra munca prin dulce leneveală. Marele regret: 1 Mai a căzut duminica!
- Denumiri noi pentru trenuri vechi
- Marcel Iureş despre cultură şi instituţii: „Autorităţile au impresia că pot controla şi de cele mai multe ori din „dragoste” îi sugrumă pe artişti”
- Premiile Ig Nobel pe 2011
- Jean-Claude Van Damme, pentru o zi la Jilava
- Homo sapiens şi omul de Neanderthal nu prea se întâlneau
- DiCaprio şi Scorsese ar putea colabora din nou, la un remake al filmului "The Gambler"










