Foc de paie

Bugetul a trecut mult mai uşor decât se aşteptau cei mai mulţi dintre analiştii economici, politici şi de mai toate genurile. Nu prin prisma votului, care era previzibil, în cele din urmă, ci mai ales din cauza amendamentelor. Opoziţia, în speţă PNL şi PSD se lăudau cu peste cinci mii de amendamente, la proiectul de bugetul pe 2010 care trebuia votat de către Parlament. Aşa că, cel puţin din punctul de vedere al dezbaterii, disputele şi susţinerea acestor amendamente necesitau mult mai mult timp. Dar, încă o dată se confirmă faptul că nu ştim să ducem un demers până la capăt.

Ne aprindem repede şi ne stingem şi mai şi. Ca o vâlvătaie cât casa, care se vede de la mare depărtare, dar care până să te apropii se dovedeşte a fi doar un simplu foc de paie care este deja stins. O zi, două zile, trei zile dezbaterea bugetului a „mers” mai anevoios. În sensul că parlamentarii care au iniţiat amendamentele, mai aveau energia să-şi argumenteze punctul de vedere. Minunea s-a întâmplat. Dar, ca orice minune, mai ales la noi, ea ţine trei zile. Se intra în a patra şi părea că această axiomă părea să cadă. Asta până la orele amiezii, când foamea, la propriu, le-a dat o pauză aleşilor PSD. Care au mâncat, s-au consultat, iar pe la orele patru ale amiezii, prin gura deputatei Aura Vasile au spus că nu vor mai susţine nici un amendament. Pasămite pentru că nici unul dintre amendamentele anterioare nu a trecut.

Cel mai probabil însă oamenii s-au plictisit să se lupte cu „morile de vânt” şi au preferat această ieşire „elegantă” din luptă. Drept urmare în câteva ore, bugetul a trecut în viteza a cincea. Cum spuneam anterior era evident că exista o majoritate, care va promova proiectul de buget pe 2010 al Guvernului BOC. În mod clar nimeni în tot Parlamentul nu era atât de naiv încât să aibă impresia, fie şi pentru o secundă, că acesta ar putea cădea. Problema este alta: al luptei duse până la capăt. Dacă tot au „urlat” sus şi tare că au cinci mii de amendamente de ce nu le-au susţinut, până la ultima picătură de energie? Chiar dacă nu era nici umbra unei şanse, gestul ar fi fost important pentru electoratul pe care îl reprezentau aceşti oameni. Şi nu era o favoare, ci parlamentarii trebuiau să-şi facă datoria pentru care au fost trimişi în Parlament. Ce a contat că au fost de cinci ori o mie de amendamente, dacă ele nu au apucat să prindă măcar „glas”? Şi cifra în sine pare neserioasă. Chipurile, specialiştii celor două grupări politice au găsit un număr atât de mare de chestiuni să le spunem discutabile în buget, în câteva zile de dezbateri în comisiile de specialitate. Mai bine găseau o sută, dar care să fie argumentate foarte clar: de ce aşa şi nu altfel. Dar asta este o tară mai veche. S-a depăşit „planul” la amendamente, dar asta doar numeric. Iar „entuziasmul” argumentelor a ţinut trei zile. A patra s-a tăiat precum maioneza. Iar imaginea este definitorie, nu doar în acest caz. Ne referim la un demers dus până la capăt, în toate domeniile de activitate. Iar în cele din urmă nimeni nu-şi va mai aminti peste puţin timp de cele cinci mii de amendamente. Dacă erau zece, poate importante, care ar fi trecut cu o argumentaţie de netăgăduit, lumea şi-ar fi amintit „acesta-i amendamentul lui X”. Aşa totul a fost doar un foc de paie. Sau dacă vreţi, mult zgomot pentru nimic.