Parlamentul unicameral - sperietoare pentru politicieni

Speriați ca de moarte de perspectiva unui Parlament unicameral cu doar 300 de aleși, o parte dintre politicienii implicați în campania electorală bat țara în lung și în lat în speranța că odată ales președinte candidatul pe care îl susțin le vor asigura și lor un loc călduț și încă bine plătit, dacă nu în Parlament, într-o instituție a statului. Învățați ani de-a rândul cu fotoliile de parlamentari, senatori sau deputați, care se vor pe viață în aceste demnități publice, au scos la bătaie și în această campanie pentru alegerea Președintelui minciuna, manipularea, „dosare” mai noi sau unele scoase de la naftalină fabricate special pentru anumiți sau un anumit candidat, atacul la persoană, cu sau fără dovezi. Sprijiniți, evident, de o parte mânjită a presei din România. Mânați în luptă doar de interese personale sau cel mult de partid, politicienii români au uitat încet dar sigur tocmai de cei care i-au propulsat pe scaunele călduțe de parlamentari, miniștri sau în alte funcții publice. Promisiunile aruncate cu generozitate pe piață în campaniile electorale trecute au fost reluate și sunt numai bune de mințit cu ele poporul. În lupta lor pentru ciolan nimic nu-i mai interesează, nici adevăr, nici valoare, nici interes național. Fiecare dintre ei speră să nu fie printre cei 171 care vor părăsi Parlamentul. Suntem condamnați parcă definitiv, la o clasă politică coruptă, lacomă, dornică de a se îmbogăți peste noapte, profitând din plin de perioada cât sunt la putere. Pentru că pe ei criza nu i-a afectat deloc, în afară de scăderea în sondaje cu câteva procente, nu au pregătit și nu au de unde să prezinte alegătorilor măsuri concrete anticriză. Dimpotrivă, dând dovadă de un dispreț total față de bunul simț, folosesc cât pot de mult criza și efectele ei în campanie, mizând pe faptul că un alegător flămând e mult mai ușor de păcălit...

Istoria ultimilor 20 de ani de politică liberă în țara noastră a demonstrat că toți cei aleși să ne conducă, au urmărit același scop: să strângă cât mai multă avere și influență, ambele necesare susținerii lor cât mai mult pe scena politică. Așa s-a ajuns să avem oameni politici „cununați” cu parlamentul sau cu fel și fel de alte demnități publice. Apar mereu în fața alegătorilor aceleași figuri, cu zâmbetele lor false menite să inducă în eroare cetățenii cu drept de vot. Nici actuala campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, care neoficial a început de luni de zile, prin lansări și...relansări de candidați, nu face excepție de la regulă.

Dincolo de toate aceste prefăcătorii, hai să le zicem electorale, cei care vor merge la urne trebuie să voteze în cunoștință de cauză, fără a fi manipulați de către staffurile de campanie ale candidaților sau de pseudoalianțele de conjuctură. E necesar ca românul aflat în fața urnei să vadă dincolo de promisiunile deșarte și să aleagă oarecum detașat, pe cel care prin fapte, nu prin vorbe, a demonstrat că merită cea mai mare demnitate în stat. Până atunci însă asistăm, mai mult ca niciodată parcă, la o dezbinare accentuată între popor și politicieni, indiferent de culoarea lor politică. Prăpastia dintre politicieni și cetățeni e tot mai adâncă. Cine va reuși să treacă peste această dezbinare și să atragă electoratul de partea sa va câștiga. Însă greul pentru cel ce va reuși va începe abia a doua zi după alegeri, când va fi nevoit să determine poporul să se întoarcă din nou cu fața spre parlamentari cu sentimente mult mai bune. Chiar dacă numărul acestora va fi de doar 300. Parlamentul unicameral reprezintă o sperietoare doar pentru cei care în sinea lor știu că nu-și vor găsi un loc printre cei 300.