Diplome la purtător

Orice se poate spune că se întâmplă la noi, dar că ne-am plictisi, asta în nici un caz. Avem săptămâna şi scandalul. Acum în top se află „războiul” cu Universitatea „Spiru Haret”. „Măgăreaţa” a căzut pe această instituţie, însă problema este mult mai adâncă. Ea îşi are rădăcinile din 1990 încoace şi este definitorie şi pentru acutizarea cazului de faţă. Care în esenţă este unul cronic, dar „puroiul” s-a spart acum. Cum spuneam din 1990 încoace, an de an, au răsărit universităţi în mai toate oraşele reşedinţă de judeţ. În fond era o afacere venită din nevoia unor oameni de a studia. Lucrurile erau clare: bani contra diplome. Asta nu înseamnă că toţi aceia care au făcut o astfel de facultate au avut în cap acest lucru. O bună parte din ei chiar au vrut şi au învăţat, nu doar de dragul de a avea, doar la purtător, o diplomă de absolvent de studii superioare. Numai că s-a petrecut un lucru interesant. Cum spuneam aceste universităţi au răsărit precum „ciupercile după Revoluţie”. Ele fiind o afacere, normal ar fi fost ca piaţa să regleze singură cererea şi oferta. Se uită un lucru: faptul că piaţa muncii de la noi nu poate înghiţi atâtea posturi. Iar astfel de universităţi au continuat să se înmulţească. Şi atunci care este răspunsul la întrebarea de ce? Care este logica să dai nişte bani ca să te alegi cu o diplomă pe care s-o pui în ramă? Desigur nu în toate cazurile. Iar răspunsul îşi are originea tot din străfundul nostru de a fi. „Să ai la mână diploma, că postul îl rezolvăm noi”. Şi asta vine din falsele repere care s-au instalat în societatea românească. Adică piatra de temelie, în foarte multe situaţii nu este meritocraţia. Altfel spus: nu contează ce ştii, contează pe cine cunoşti. Iar exemplele sunt în toate sferele societăţii româneşti. Oameni care, în condiţii normale nu ar avea ce căuta în respectivele posturi. Pentru că nu le merită. Iar acest fapt îl simte oricine. Iar pentru asta nu trebuie să fi făcut vreo facultate. Totul s-a întâmplat şi cultivat cu o dublă complicitate. Şi din partea autorităţilor, dar şi a studenţilor. Niciuna dintre părţi nu era atât de naivă să nu ştie la ce se înhamă. Să fie clar acest lucru, chiar dacă unii joacă rolul de victime. Şi uite aşa, folclorul a mai născocit o vorbă: „Acum poţi să faci atâtea facultăţi şi să ai atâtea doctorate, în funcţie de câţi bani ai”. Trist, dar adevărat. Despre bani e vorba. Aşa că avem falşi profesori şi falşi studenţi. Iar „scânteia” care a aprins fitilul de la butoiul cu pulbere a fost solicitarea celor de la „Spiru Haret” către Ministerul Învăţământului de a emite peste 50.000 de diplome de absolvire doar în acest an. Iar ministrul Andronescu a intrat pe rol şi a deschis „cutia Pandorei”. Rezolvarea era simplă: legea să acţioneze şi se făcea lumină. Acreditaţi, neacreditaţi, un nou examen. Simplu, normal pentru cei care au învăţat. Numai că (unii) „împăraţi sunt goi”. Problema s-a politizat excesiv. Iar ironia cea mai mare este faptul că „academicieni” de tip Vanghelie şi Oprişan şi-au dat cu părerea despre această problemă. O părere până la urmă poate să emită oricine, grav este, în cazul de faţă, că aceasta chiar contează. Totul e contabilizat în „strategie politică” de… nivel mare. O sută de mii de voturi potenţiale contra. Ăsta e calculul. În loc să-şi bată capul cum poţi aduce două- trei milioane de alegători la vot, care probabil vor prefera să stea acasă. Răspunsul este că nu sunt în stare să ofere un motiv suficient de serios pentru a-I determina pe potenţialul votant să facă acest lucru. Şi atunci te legi de ce ai. Trist este că se încearcă „o soluţie politică”, la o chestiune unde doar legea trebuie să-şi spună cuvântul. Şi iată că aşa, uşor-uşor avem tinichigii-filozofi şi filozofi –tinichigii, în loc să avem tinichigii-tinichigii şi filozofi-filozofi. Aşa precum „filozofiile” unora sună a tinichea, iar unele lucrări ale „tinichigiilor” sunt pline de justificări „filozofice”. Iar dacă o ţinem tot aşa vom avea o ţară de licenţiaţi, în care majoritatea se va exprima licenţios…