Despre toleranţă

Un titlu pierdut într-o pagină a unui cotidian naţional mi-a reţinut în mod special atenţia, şi el suna aşa: „Interlop, purtător al crucii”. Era vorba despre un individ care a fost desemnat să poarte crucea în ziua de Vinerea Mare, în cadrul unei ceremonii religioase care dorea să refacă drumul parcurs de Isus Hristos pe dealul Golgotei, spre locul răstignirii. Ironia acuzatoare folosită la adresa purtătorului de cruce, aducerea aminte a păcatelor sale anterioare, intoleranţa folosită de ziarist când vorbea despre un om care poate chiar dorea să-şi dovedească pocăinţa, prin gestul public afişat, m-a determinat să revin asupra unei observaţii făcută cu mult timp înainte. Este vorba despre lipsa de înţelegere a spiritului creştin la mulţi dintre compatrioţii noştri, care altfel se declară dreptcredincioşi.

Evangheliile care reproduc viaţa lui Isus Hristos pe pământ transmit mesajul iubirii faţă de aproapele, iertarea pentru cei căzuţi în păcat şi posibilitatea pocăinţei pentru toţi oamenii, indiferent ce fărădelegi au făcut. De altfel, Fiul Omului a şi afirmat în mai multe rânduri că el s-a pogorât pe pământ şi s-a jertfit pentru păcătoşi, pe care i-a căutat în mod special în peregrinările sale şi i-a pomenit în predici de numeroase ori stârnind mânia fariseilor. De aceea este atât de surprinzător faptul că astăzi există atâta intoleranţă faţă de semenii noştri care ne-au greşit cândva, că nu încercăm să ni-i apropiem şi să-i ajutăm să revină pe calea cea bună. Imediat după revoluţie am auzit că un primar comunist al unui mare municipiu a început să frecventeze biserica, iar comentariile din jur sunau cam aşa: „ia uite şi pe ăsta, acum merge la biserică, după ce atâţia anii a promovat ateismul şi i-a prigonit pe creştini”. Prin urmare fostului comunist, fostului om fără Dumnezeu, i se refuza pocăinţa de numeroşii farisei şi saduchei care se considerau singurii purtători ai credinţei celei drepte şi se manifestau de parcă doar ei merită viaţa veşnică.

Amintim însă tuturor că cel mai mare asupritor al creştinilor, Saul din Tars, a devenit prin revelaţie divină cel mai mare teolog din istoria creştinătăţii. El, păcătosul, a fost ales să pună bazele teologice ale unei religii care avea să divină universală şi să cuprindă astăzi aproximativ două miliarde de credincioşi, de pe toate continentele. Este exemplul suprem de iertare divină şi de posibilitatea pocăinţei oferită tuturor, indiferent de faptele lor. Desigur că şi atunci, în secolul 1 d.Hr au existat destui bârfitori, indivizi care îl acuzau pe cel ce avea să devină Sfântul Apostol Pavel, de faptele anterioare, dar nu aceştia au intrat în istoria creştinismului, ci chiar Pavel.

Lumea noastră este plină de acuzatori, de oameni care se uită la paiul din ochii altora fără să vadă de bârna din ochii lor, sunt indivizi care ar „răstigni” cu plăcere pe aproapele lor în numele unor principii care nu le sunt proprii. „Ce ai făcut în ultimii cinci ani?”, a fost prima întrebare pusă de inchizitorii apăruţi imediat după revoluţie. Şi, din păcate, printre aceştia s-au aflat şi oameni care au suferit pentru credinţa lor, din cauza aceleiaşi intoleranţe dovedite de astă dată de „judecători” a abaterilor de la regulile comuniste. Toleranţa, iertarea, iubirea faţă de aproapele sunt valori promovate de două mii de ani de credinţă creştină, însă doar puţini ajung la înţelegerea, însuşirea şi trăirea lor zilnică.