Unde minte nu e, prostia dă pe dinafară!

Sectiuni

V-a placut acest articol?

(total 0 voturi)

Arhiva

Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829


Citeşte varianta PDF

Taras Bulba - N.V. Gogol. Regia: Vladimir Bortko





Chestionar: OGM

Consumaţi alimente modificate genetic?






Dimensiunea fontului: Decrease font Enlarge font
image

Tihna și liniștea sărbătorilor pascale a fost tulburată de o inițiativă legislativă, în faza de intenție deocamdată, a senatorului cu chip de copilaș neajutorat, Iulian Urban. Senatorul din Colegiul Uninominal 2 Ilfov vrea să propună nici mai mult nici mai puțin decât introducerea în noul Cod Rutier a prevederii conform căruia amenzile de circulație să fie aplicate diferențiat, în funcție de... veniturile contravenientului! „Atenție bogați! În viitorul apropiat veți plăti amenzi usturătoare, în funcție de venituri!”, avertizează de câteva zile zelosul senator, făcând evident abstracție nu numai de legile bunului simț ci și de celelalte legi în vigoare, în frunte cu legea fundamentală - Constituția - care nu permit în România anului 2010 interpretări discriminatorii ale normelor juridice în vigoare.

Potrivit propunerii de modificare a Codului Rutier, polițiștii de la circulație ar urma să facă, înainte de aplicarea sancțiunii, pe detectivii și să aplice șoferilor care încalcă normele privitoare la circulația pe drumurile publice amenzi în funcție de veniturile pe care le are șoferul contravenient. Stând de vorbă cu mai mulți oameni de afaceri, am aflat ceea ce era de așteptat de altfel, și anume că ei nu-și conduc singuri limuzinile ci au șoferi pe care îi plătesc cu salariul minim pe economie, iar copiii lor nu au venituri de niciun fel. Ba unul dintre ei, cu simțul umorului, ne ruga să-i propunem senatorului care a inițiat penibilul proiect de lege „să-și schimbe numele din Urban în... Rural!” Într-adevăr cei mai mulți dintre tinerii de bani gata nu au pe numele lor nici averi și nici venituri fixe deși circulă cu limuzine luxoase. În cazul acestora, dacă polițiștii ar aplica păgubosul „raționament” a lui Urban, ar însemna ca în eventualitatea unei încălcări a legii circulației, la venituri zero să le fie aplicată o amendă în cuantum de... „0” lei!

Trebuie să spunem că demersul parlamentarului PD-L este unilateral, fiind vorba de o acțiune individuală care nu are susținerea partidului din care face parte. Acest lucru nu ne surprinde, având în vedere că inițiativa lui Urban este una fantezistă dar mai ales neconstituțională! Legiferarea unei asemenea aberații ar crea un precedent periculos, deschizând calea și altor parlamentari „zeloși” să propună modificarea sancțiunilor și amenzilor din Codul Penal, Codul Civil, Codul Fiscal sau cele ale Muncii sau Familiei în func­ție de venituri, de sex, de credința sau de ce nu, de numărul de la pantofi a celor care le încalcă!

De altfel și juriștii cu care am discutat pe această temă au fost unanimi în a aprecia că ideea lui Urban nu reprezintă altceva decât o aberație aruncată pe piață fără niciun argument în favoarea legiferării ei și nu are cum să treacă de votul celor două camere.

 


  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru tiparit

Scrie un comentariu comment Comentarii (0 scris)

Mai multe stiri

ziare magazinul de ziare Ziare eXTReMe Tracker