Două decenii de speranțe și încă un an de criză

Incontestabil, Revoluția Română din decembrie 1989 a fost cel mai important eveniment al ultimilor 70 de ani de istorie națională. A fost actul care a consfințit ruptura definitivă de comunism cu toate relele sale. A însemnat descătușarea energiilor pozitive, ascunse jumătate de deceniu și încătușarea ideilor fals democratice promovate de către partidul unic. Dincolo de toate acestea, decembrie 1989 a readus speranța în inimile tuturor românilor. Speranța că vor scăpa de frică, de foame, de cenzură și de dictatură. Au fost primele gânduri care i-au însoțit pe români la primele sărbători libere, cu colinde necenzurate la radio și la Televiziunea publică. Prinși în euforia libertății au visat atunci că viața li se va schimba peste noapte și-i vor transforma într-un popor fericit... Că nu s-a întâmplat chiar întocmai stau mărturie, după 20 de ani, chipurile triste și ridurile care au brăz­dat tot mai adânc fețele celor pe care-i vedem zilnic pe stradă. Prima impresie a străinilor care ne-au vizitat și ne vizitează țara după 1989 e cam aceeași: suntem un popor trist! După două decenii de speranțe, împlinite doar în parte, ne afișăm tristețea cel mai bine pe stradă, acolo unde în drum spre serviciu sau spre casă gândurile ne încrețesc involuntar fruntea. Libertatea dobândită în 1989 mi-a dat și posibilitatea să vizitez câteva țări europene, dar nicăieri nu am văzut pe stradă atâtea chipuri triste ca la noi...

Sfârșitul de an 2009 reprezintă oarecum și sfârșitul perioadei anticipate de analistul Silviu Brucan, care încă din primele zile de libertate preconiza că avem nevoie de cel puțin 20 de ani să recuperăm tot ce a stricat comunismul în 50 și să o ducem mai bine! Astăzi, dacă ar mai trăi, Brucan ar fi nevoit să facă o rectificare și să ne dea o nouă perioadă de... „grație”, după care să ieșim la liman... Nu cred că ar mira pe nimeni foarte tare dacă acesta ar vorbi de alți 20 de ani de acum încolo...

Lăsând deoparte tonul pesimist care mă încearcă în aceste momente, să nu uităm că suntem la sfârșit de an, dar la un nou început de drum, cu promisiuni pe care, cei ce le-au aruncat pe piață în campania electorală ar trebui să le onoreze. În aceste zile au loc ultimele ședințe ale partidelor. Parlamentul se va reuni în plen pentru ultima oară în 2009. Cu gândul la șampania dintre ani, politicienii vor intra mai mult ca sigur într-un fel de armistițiu până după Sfântul Ion. Abia după sărbători va reîncepe greul, mai ales că previziunile referitoare la criza economică nu sunt deloc bune. Și anul 2010 se anunță a fi unul de criză economică profundă. Valul de concedieri, care a îngroșat mai mult ca niciodată numărul șomerilor din România, va continua și la anul. Semne rele anul are și pentru bugetari și pensionari ale căror venituri vor fi înghețate pe parcursul anului 2010. Mai rău, executivul, în procesul de „modernizare” a instituțiilor va disponibiliza încă 70-80 de mii de bugetari! Măsuri ca aceasta dar și altele de acest fel, ar putea transforma România într-un butoi cu pulbere, gata oricând să explodeze. Evident, din rațiuni pur politice, opoziția va încerca să profite de aceste „măsuri nepopulare” și să facă și mai mult rău prin sprijinirea sindicatelor. În aceste condiții, în timp ce executivul va avea de dus o luptă crâncenă cu criza economică, Traian Băsescu, președintele reales al țării, va trebui să fie prima vioară în implementarea reformelor promise în campania electorală. Desființarea Senatului și reducerea numărului de parlamentari nu vor fi suficiente pentru o reformare reală a statului. Reformă ar însemna inițierea și adoptarea unui pachet de legi care să facă posibilă o mai clară și reală separare a celor trei puteri în stat, astfel încât să nu mai asistăm la situații penibile cum a fost protestul magistraților din toamna acestui an. Reformă ar însemna deasemenea o mai bună legislație în privința alocării banilor publici, pentru a fi evitate situațiile în care fondurile erau îndreptate doar înspre clientela politică a unuia sau altuia dintre partidele aflate la putere. De reformă ar fi nevoie și în sistemul de învățământ, conservator și învechit, cu materii inutile, care dă pe bandă rulantă absolvenți cu o „bogată cultură generală”, dar fără cunoștințe practice temeinice care să-i facă și utili economiei naționale! Sunt doar câteva dintre sectoarele care ar trebui urgent reformate, însă cea mai importantă reformă ar trebui făcută, dacă s-ar putea emite o lege în acest sens, în modul de gândire al fiecăruia dintre noi. Parafrazând o expresie celebră, rostită de către John F. Kennedy, la cumpăna dintre ani să ne gândim mai mult la ce putem face fiecare dintre noi pentru țară și nu la ce poate face țara pentru noi! Un îndemn pentru politicieni, în primul rând!