Autostrada, o investiţie care face bine şi imaginii ţării

Inaugurarea autostrăzii A1 Arad-Timișoara reprezintă pentru comunitatea din vestul României un moment istoric. Desigur, ar fi fost mult mai bine ca primul tronson să cuprindă și Nădlacul, fiindcă se realiza astfel joncțiunea cu rețeaua europeană de autostrăzi și însemna că de la Arad la Paris, Roma, Barcelona, Berlin se circula în condiții de siguranță și confort. Mai avem de așteptat câțiva ani pentru asta, dar e important că lucrările au pornit și că pe un tronson au și fost finalizate. Este un semnal că progresăm.

Investițiile în infrastructură aranjează aspectul general al României. Nu mă refer numai la acest segment de autostradă ci și la infuzia masivă de capital care a permis reabilitarea drumurilor naționale, județene, comunale, în aproape tot vestul României. Există o diferență esențială între felul cum arătau aceste șosele cu doi-trei ani în urmă și cum se prezintă ele acum. Sigur, comportă o altă discuție calitatea lucrărilor. Asta însă depinde în bună măsură de exigența autorității contractante. Iată ce s-a întâmplat, de pildă, pe șoseaua Arad-Oradea, unde au fost depășite toate termenele inițiale și unde s-a recurs la soluții tehnice grotești – și iată operativitatea pe autostrada Arad-Timi­șoara, unde implicarea fermă a ministrului Trans­por­turilor a generat nu numai viteză, dar și calitate.

Autostrada cea nouă va conduce, neîndoios, la scăderea numărului de accidente pe una dintre traseele extrem de periculoase pentru conducătorii auto. Potrivit statisticii europene, accidentele rutiere reprezintă o importantă cauză de mortalitate, Ro­mânia este țara europeană cu cele mai multe accidente mortale, iar Aradul este județul din România cu numărul cel mai mare de morți pe șosele, anual. Un motiv în plus pentru eficiența acestei investiții.

Există o abordare pozitivă și alta negativă a problemei autostrăzii românești. Cea pozitivă se referă la ritmul în care avansează în acești ultimi doi ani construcțiile; cea negativă pune în discuție rutele pentru care s-a optat și prețurile plătite pentru exproprieri, respectiv lucrări. Important este însă că încet-încet (din păcate prea încet, datorită priorităților greșite din trecut) ne vedem circulând în condiții europene și prin România. Avem în prezent aproximativ 370 de kilometri de auto­stradă, în timp ce în execuţie se află alţi 434 de kilometri (care vor costa 4,09 miliarde de euro), în curs de semnare a contractelor sunt 25,6 kilometri (134 de milioane de euro), iar în curs de licitare sunt alţi 111 kilometri (1,1 miliarde de  euro). Cifrele acestea arată că Ministerul Transporturilor a ajuns la un grad de absorbţie a fondurilor europene de 11%, după intrări de 330 de milioane de euro în acest an, iar ținta pentru anul viitor este de 40%. Pro­cen­tele acestea nu pot decât să ne pună pe gânduri: unde ar fi fost astăzi infrastructura rutieră și cea feroviară a României, dacă rata absorbției ar fi fost similară cu cea a Poloniei, adică aproape 100%?!

Se conturează momentul în care granița de vest va fi conectată la Capitală prin autostradă. Asta ar însemna că de la Nădlac la București vom ajunge în șase ore, la un ritm constant de rulare de 100 km/h. Departe de mine gândul de a fi triumfalist pentru 32 de kilometri de autostradă în vest. Faptul că s-au realizat reprezintă o intrare în normalitate, ceea ce apreciez mai mult decât asfaltul în sine. Dar nu am suficientă răbdare să aștept ziua respectivă și acesta este unul dintre marile neajunsuri ale guvernelor care ne-au condus: dacă în fiecare ciclu electoral de patru ani politicienii se raportau responsabil la România și s-ar fi realizat 100 de kilometri de autostradă, ar fi fost mai puține decese pe șosele, nu depindeam ombilical de transportul pe calea ferată, nu parcurgeam astăzi distanța dintre Arad și Capitală în 12 ore cu trenul ci în cinci ore cu mașina, economia ar fi luat poate o dezvoltare accelerată și în alte zone ale țării decât cea de vest și Ilfov-Bucu­rești. Am ratat însă, din pricina suficien­ței și a lipsei de viziune a unei clase politice preocupată exclusiv de parvenire și conservare a privilegiilor. Dar dacă discutăm în context negativ despre cei ce au neglijat și amânat această problemă timp de aproape două decenii, se cuvine o apreciere pentru cei care s-au implicat să o rezolve: bravo, apăsați în continuare pedala de accelerație pentru infrastructură – una dintre puținele investiții care se văd și care dau satisfacție nu numai românilor, dar și străinilor care ne tranzitează; unadintre investițiile, așadar, care fac bine nu numai siguranței rutiere ci și imaginii țării.